prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Inadmisibil! Copiii piteștenilor nevoiți să se joace lângă boschetarii instalați în parcuri! IMAGINI REVOLTĂTOARE!

Copii zglobii, mame cu cărucioare, bicicliști, bunici cu nepoței și, la numai câțiva metri, un om al străzii doarme pe o bancă, într-un loc pe care și l-a garnisit cu tot soiul de trențe adunate de prin gunoaie sau donate. Mirosul înțepător și acru de urină, mizeria înconjurătoare, imaginea dezolantă dar și înfricoșătoare sunt zi de zi suportate de locuitorii din zona Parcului Tineretului. Posibil să fi încercat să „scape” de omul străzii, s-or fi făcut și reclamații, din păcate copii de absolut toate vârstele își pun sănătatea în pericol doar pentru că vin în parc pentru a se relaxa, juca, aerisi.

WhatsApp Image 2022 08 31 at 15.05.20

CITEȘTE ȘI: SENSURI UNICE ȘI SEMAFOARE INTELIGENTE – HAOS ÎN TRAFICUL DIN PITEȘTI! SUTE DE PITEȘTENI – MESAJE DE REVOLTĂ PE FACEBOOK!

Foișoarele, locurile de joacă și băncile din parcurile din Pitești au devenit adevărate „dormitoare” pentru oamenii străzii! Nu este o problemă nouă. Persistă de ani întregi. Ba chiar, acest lucru a devenit atât de comun încât nici autoritățile nu îi mai bagă în seamă pe cei care dorm pe unde apucă. Parcurile sunt puține în Pitești, locurile de joacă de asemenea. De regulă sunt pline de copii de toate vârstele, veniți cu bunici sau părinți. Nu au altă variantă: parcurile dintre blocuri. Pentru cei mai mulți nu este atât de ușor să ajungă în Lunca Argeșului, Ștrand sau Trivale.

WhatsApp Image 2022 08 31 at 15.05.20 2

Și tot în aceste parcuri din cartiere își fac veacul printre cartoane, pături, saltele răpciugite oameni ai străzii. De atâta vreme sunt acolo și atât de mult s-au obișnuit cu toții să-i vadă, încât par să nu mai deranjeze. Însă, mirosul pe care îl emană, mizeria care îi înconjoară nu poate face casă bună cu micuții ieșiți în parc pentru o gură de aer. E drept că societatea nu face prea mult pentru oamenii fără adopost, dar la fel de adevărat este și că plătitorii de taxe și impozite, copiii și nepoții lor au dreptul să beneficieze măcar de cele câteva parcuri fără să își pună în pericol sănătatea. Ca să nu mai vorbim despre imaginea dezolantă a unui culcuș de homeless într-un parc care se dorește îngrijit și ofertant.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs