Incendiu de proporții la un adăpost de animale! Zeci de vaci și oi au pierit în flăcări!
Un incendiu violent a distrus, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un adăpost de animale din localitatea Mânerău, județul Arad. Aproape 50 de animale – vaci și oi – au murit în urma tragediei.
CITEȘTE ȘI: ÎNCĂ 75 KILOMETRI DE DRUM EXPRES ÎN ROMÂNIA! VA FACE LEGĂTURA CU DOUĂ AUTOSTRĂZI!
Alarma s-a dat în jurul orei 03:00, iar la fața locului au intervenit de urgență pompierii Detașamentului Ineu, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, sprijiniți de echipajele voluntare din cadrul SVSU Bocsig.
Potrivit reprezentanților ISU Arad, incendiul se manifesta violent, cu ardere generalizată, pe o suprafață de aproximativ 350 de metri pătrați. Flăcările amenințau să se extindă și la locuința din apropiere, dar intervenția rapidă a echipajelor a împiedicat propagarea focului.
Din păcate, în interiorul adăpostului se aflau 20 de bovine și 27 de ovine, care nu au mai putut fi salvate. Totuși, pompierii au reușit să protejeze casa și un alt adăpost de animale aflat în aceeași gospodărie.
Nu au fost înregistrate victime umane. Cauza izbucnirii incendiului este, în prezent, în curs de investigare.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp