ULTIMĂ
ORĂ

INCENDIU URIAȘ de la un scurtcircuit! A luat foc instalația! Pompierii s-au luptat ore pentru a stinge gospodăria cuprinsă de flăcări! 

INCENDIU URIAȘ de la un scurtcircuit! A luat foc instalația! Pompierii s-au luptat ore pentru a stinge gospodăria cuprinsă de flăcări! 

O gospodărie din localitatea Dăița a fost cuprinsă de un incendiu violent în cursul serii de ieri, flăcările manifestându-se cu putere pe o suprafață extinsă.

Pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu. Aceștia au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru a localiza și lichida focul.

La momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, afectând o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați. Din cauza flăcărilor, dar și a cantității de apă folosite pentru stingere, tavanele și pereții încăperilor au suferit degradări semnificative.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că sursa probabilă de aprindere a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a locuinței.

Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică

Pentru a evita astfel de evenimente care pot pune în pericol viața și bunurile, autoritățile recomandă respectarea unor reguli esențiale de siguranță la utilizarea instalațiilor electrice:

  • nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
  • nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;
  • nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;
  • nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;
  • verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.