ULTIMĂ
ORĂ

Încep LUCRĂRILE la Podul peste Râul Doamnei! Se anunță restricții! Află pentru cât timp!

Încep LUCRĂRILE la Podul peste Râul Doamnei! Se anunță restricții! Află pentru cât timp!

Vești importante pentru șoferii din Pitești. Primăria Municipiului Pitești a predat amplasamentul de lucru pentru reabilitarea Podului peste Râul Doamnei, una dintre cele mai importante investiții în infrastructura rutieră a orașului. Lucrările încep efectiv de luni, 27 iulie, iar circulația în zonă va fi reorganizată pe durata intervențiilor.

CITEȘTE ȘI: Veste URIAȘĂ pentru toți românii! Ce se întâmplă chiar ACUM pe Autostrada Sibiu-Pitești, e MOMENT ISTORIC pe șantier!

Primarul Cristian Gentea îi avertizează pe participanții la trafic că vor exista restricții și un disconfort temporar, însă subliniază că obiectivul administrației este ca lucrările să fie finalizate mult mai repede decât termenul prevăzut în contract.

Am predat amplasamentul de lucru pentru reabilitarea Podului peste Râul Doamnei, astfel că, începând de luni, 27 iulie, circulația va fi sistematizată în zonă, deoarece lucrările se vor desfășura pe cele două benzi de ieșire din Ștefănești”, a declarat primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea.

Edilul recunoaște că intervenția va afecta temporar traficul, dar spune că a cerut constructorului un ritm accelerat de lucru pentru ca perioada de șantier să fie cât mai scurtă.

Știm că aceste lucrări vor crea un disconfort temporar, însă am solicitat constructorului să lucreze inclusiv pe timpul nopții, astfel încât termenul de finalizare prevăzut în contract, de 8 luni, să fie redus la jumătate”, a transmis Cristian Gentea.

Astfel, dacă solicitarea Primăriei va fi respectată, reabilitarea podului ar putea fi încheiată în aproximativ patru luni, cu mult înainte de termenul contractual.

Autoritățile le recomandă șoferilor să circule cu atenție în zona lucrărilor, să respecte semnalizarea rutieră temporară și să ia în calcul posibile întârzieri în trafic, mai ales în orele de vârf.

Reabilitarea Podului peste Râul Doamnei este considerată o investiție esențială pentru siguranța și fluidizarea circulației în municipiul Pitești, iar finalizarea cât mai rapidă a lucrărilor reprezintă o prioritate pentru administrația locală.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.