
România este la un pas de o reuşită importantă la nivel european, una care sigur va atrage foarte mulţi turişti. Este vorba despre cel mai înalt pod suspendat din Europa.
Primarul unui sat din România se pregătește să construiască cel mai înalt pod suspendat din Europa. Edilul a anunțat pe rețelele de socializare că scopul principal al proiectului este atragerea unui număr cât mai mare de vizitatori în zonă.
„Pe 29 aprilie am depus cu succes un proiect la care am ținut foarte mult să găsim o linie de finanțare încă din 2020. Astfel, am reușit să depunem un proiect care trece de granițele României și se pare că va fi cel mai înalt pod suspendat din Europa. Italia a inaugurat recent un pod desemnat ca fiind cel mai înalt suspendat din Europa, având o înălțime de 175m, în timp ce al nostru se ridică aproape la 200m. Ne rugăm ca să trecem cu bine eligibilitatea și să semnăm contractul de finanțare. Să fie cu ajutorul Domnului!”, a declarat Ioan Strugari, primarul comunei Parva.
Reprezentanții locali au confirmat că planurile pentru ridicarea celui mai înalt pod suspendat din Europa au fost deja trimise la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, având în vedere potențialul turistic al zonei rurale.
„Am depus cu succes fiindcă s-a luat în calcul și criteriul vitezei cu care au fost încărcate proiectele, iar noi suntem pe locul doi. Dacă primim finanțare, și eu așa sper, vom avea de făcut o construcție destul de complicată în preajma satului. Eu zic că va fi fiindcă avem punctaj și am depus rapid. Am depus la două secunde după deschiderea liniei. Dacă mi-o finanțează, anul viitor o pun în funcție. Sunt proiecte atipice, unice, la care țin foarte mult, la fel ca și microhidrocentrala”, a mai precizat edilul.
Până acum nu a primit un răspuns definitiv. Cererea este de 6 milioane de euro, cu o cofinanțare de 2%, adică 120.000 de euro. Primarul a menționat că va afla dacă proiectul este sau nu aprobat până la sfârșitul lunii curente.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
