ULTIMĂ
ORĂ

Incredibil! Copilă de 17 ani – răpită din liceu! Autoritățile în alertă!

O tânără de 17 ani a fost răpită chiar din liceul în care învață de către fostul său iubit, iar autoritățile au desfășurat o operațiune de amploare pentru a o salva. Din primele informații, se pare că tânărul a intrat în unitatea de învățământ, a agresat-o pe elevă, a luat-o cu forța și a băgat-o într-o mașină, iar ulterior s-a făcut nevăzut.

CITEȘTE ȘI: IMAGINI HORROR PE ȘANTIERUL DRUMULUI EXPRES PITEȘTI – CRAIOVA! API: „NE AȘTEPTAM CA MOBILIZAREA SĂ FIE SLABĂ, DAR NICI CHIAR AȘA!”

În urma căutărilor desfășurate de polițiști, cei doi tineri au fost găsiți în localitatea Oarța de Jos, Maramureș. Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a descoperit că tânărul de 19 ani ar fi distrus telefonul mobil al fetei în cauză.

„La data de 28 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au fost sesizați în urma unui apel 112 cu privire la faptul că, în proximitatea unui liceu din localitatea Cehu Silvaniei, un tânăr din localitatea Băsești, județul Maramureș ar fi agresat fizic și ar fi luat cu forța o tânără de 17 ani, din localitatea Oarța de Jos, județul Maramureș, ar fi introdus-o pe aceasta într-un autoturism, ulterior plecând într-o direcție necunoscută.

 În urma activităților investigativ-operative efectuate de polițiști, cei doi tineri au fost depistați în localitatea Oarța de Jos, județul Maramureș. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânărul de 19 ani i-ar fi distrus tinerei în cauză telefonul mobil” potrivit IPJ Sălaj.

Ca urmare a probelor strânse de polițiștii de la Poliția Orașului Cehu Silvaniei, aceștia au decis să rețină tânărul de 19 ani pentru o perioadă de 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

În cursul zilei de 29 februarie, individul va fi prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, în vederea luării măsurilor legale adecvate.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.