
Un bărbat de 37 de ani din Pitești a fost reținut de autorități după ce a sustras un autoturism și a fost depistat la volan sub influența alcoolului, deși avea permisul de conducere anulat. Incidentul a avut loc în noaptea de 5 iunie, pe strada Calea Craiovei din municipiu.
Potrivit informațiilor furnizate de polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, o femeie a sesizat dispariția mașinii sale aproape de miezul nopții. Oamenii legii au reușit să identifice vehiculul în trafic la mai puțin de o oră de la primirea apelului, procedând imediat la urmărirea și oprirea acestuia.
La volanul mașinii a fost identificat piteșteanul de 37 de ani, care emana halenă alcoolică. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei în sânge și a încadrării juridice a faptei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul figura cu dreptul de a conduce anulat, ca urmare a unei infracțiuni rutiere comise anterior.
Cazul a fost preluat de Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, fiind deschis un dosar penal pentru următoarele infracțiuni:
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță. Ulterior, în cursul zilei de 6 iunie, acesta a fost prezentat în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, care au dispus măsura preventivă a controlului judiciar.
Autoritățile au subliniat că „această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei”.
Investigațiile continuă sub supravegherea procurorului de caz pentru a stabili întreaga activitate infracțională a bărbatului și toate circumstanțele în care a fost comisă fapta.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
