ULTIMĂ
ORĂ

Incredibil! Probleme grave pentru șeful AJF Argeș! Riscă retrogradarea!

Cătălin Popa, șeful Asociației Județene de Fotbal Argeș, riscă să arbitreze în Liga a II-a în următorul sezon competițional după ce picat testele fizice, titrează gsp.ro! Comisia Centrală a Arbitrilor din cadrul FRF a organizat testarea arbitrilor înainte de debutul campionatului, iar Popa și Horia Mladinovici au picat testele și nu vor fi delegați timp de 30 zile de la startul sezonului competițional.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV. ACUZAT DE SEX CU FETIȚE DE 12 ANI, DEZVOLTATORUL VIVO PITEȘTI POATE SCĂPA BASMA CURATĂ! CUM E POSIBIL?

În schimb, cei doi vor putea repeta testul peste 30 de zile, dar până atunci vor fi suspendați de către Comisia Centrală pentru următoarele patru meciuri oficiale. În cazul în care nu vor putea trece testările nici în luna august, șeful AJF Argeș și Mladinovici vor fi retogradați în lotul B și nu vor putea să aibă meciuri în prima ligă.

De precizat este faptul că Popa nu est ela primele probleme cu Comisia Centrală de Arbitraj. La începutul acestui an, cu ocazia „testului cântarul”, șeful AJF Argeș a fost declarat cu greutatea peste limita admisă și a fost somat să slăbească. Din fericire, acesta a reușit să dea kilogramele în plus jos și a terminat sezonul competițional pe teren.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului sau pe Tik Tok

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.