
INCREDIBIL! Șeful UPU-SMURD, prins BĂUT la volan, scapă doar cu AVERTISMENT!
Incredibil! Curtea de Apel Oradea a menținut definitiv avertismentul aplicat doctorului Hadrian Borcea, șeful UPU-SMURD Bihor, după ce acesta a fost prins conducând sub influența alcoolului, la 26 octombrie 2025, în Oradea. Instanța a respins apelul procurorilor, care solicitaseră închisoare cu suspendare sub supraveghere, potrivit Gândul.
CITEȘTE ȘI: VEȘTI EXTRAORDINARE! Ambulanța Argeș face ANGAJĂRI! Ce POSTURI au fost scoase la CONCURS?
Medicul a fost oprit de polițiști în timp ce se îndrepta spre aeroport. Testarea cu etilotestul a indicat 0,66 mg/l alcool în aerul expirat, iar analizele de sânge au arătat valori de 1,88 g/l, respectiv 1,61 g/l.
Borcea și-a recunoscut fapta și a declarat că băuse trei beri în seara precedentă, dar că dimineața nu se mai simțea sub influența alcoolului. El a solicitat judecarea în procedură simplificată, care permite reducerea cu o treime a limitelor pedepsei cu închisoarea.
La 12 iunie 2026, Judecătoria Oradea a decis să nu îi aplice o pedeapsă, ci doar un avertisment. Medicul a fost obligat și la plata a 700 de lei reprezentând cheltuieli judiciare, conform informațiilor publicate de Bihoreanul și citate de Gândul.
Judecătoria a apreciat că fapta avea o gravitate redusă, luând în considerare traficul scăzut, distanța scurtă parcursă și faptul că nu s-a produs un accident. În motivarea soluției, judecătorii au apreciat că riscul producerii unui accident era „relativ redus”.
Instanța a ținut cont și de comportamentul medicului la examinare, de experiența profesională și de cei 32 de ani de carieră. Hadrian Borcea ocupă din 2014 funcția de medic-șef al UPU.
În aprecierea Judecătoriei, fapta reprezenta o greșeală ale cărei consecințe concrete nu aveau o gravitate care să justifice afectarea carierei sale. Instanța a invocat contribuția profesională a medicului la binele comunității și la salvarea persoanelor aflate în situații critice.
Judecătoria a mai argumentat că o condamnare ar fi dus la retragerea certificatului ORNISS (Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat), necesar pentru accesul la informații clasificate. Potrivit motivării, fără acest aviz, Borcea nu ar mai fi putut participa la misiuni internaționale de medicină de dezastru.
Procurorii au contestat sentința, considerând avertismentul prea blând în raport cu alcoolemia, despre care au arătat că depășea cu mult limita penală. Ei au susținut și că profesia de medic presupune un standard mai ridicat de conduită.
În apel, procurorii au cerut o pedeapsă cu închisoarea, cu suspendare sub supraveghere. Aceștia au argumentat că renunțarea la aplicarea unei pedepse în cazul unei alcoolemii de 1,88 g/l transmite un mesaj de toleranță față de conducerea sub influența alcoolului.
Curtea de Apel Oradea a considerat însă că fapta a fost un incident izolat și că medicul se poate îndrepta fără aplicarea unei pedepse. Instanța a invocat examinarea medico-legală, care nu a evidențiat semne clinice specifice consumului de alcool, precum și lipsa antecedentelor penale și cariera acestuia.
Prin decizia definitivă, avertismentul a fost menținut, iar Borcea va achita 700 de lei pentru cheltuielile judiciare. Medicul a rămas în funcție, deși anunțase că ia în calcul demisia pentru a proteja imaginea UPU-SMURD Bihor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
