ULTIMĂ
ORĂ

Înființarea Agenției „mamut” a companiilor de stat, inventată de PSD-PNL, sesizată la Curtea Constituțională de parlamentarii din Forța Dreptei și USR

           Deputații din Forța Dreptei și din USR au sesizat astăzi Curtea Constituțională cu privire la înființarea Agenției pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) printr-o serie de artificii legislative menite să pună în funcțiune un organism dedicat intereselor de partid.

Sesizarea Curții Constituționale are în vedere încălcarea flagrantă a principiului bicameralismului, prin adoptarea în Camera Deputaților a peste 700 de amendamente, menite să opereze schimbări esențiale în actul normativ inițial și care nu au fost supuse dezbaterii și votului Senatului.

În același timp, proiectul de lege a fost adoptat cu nesocotirea observațiilor întemeiate de tehnică legislativă ale Consiliului Legislativ, motiv pentru care au fost menținute formulări vagi și norme echivoce printr-o redactare deficitară, fiind încălcate standardele de claritate, precizie și previzibilitate pe care trebuie să le îndeplinească o lege.

Totodată, proiectul de lege stabilește norme supuse riscului interpretărilor arbitrare cu privire la numirea și revocarea din funcție a conducerii Agenției, dar și discriminări în materie salarială prin instituirea unui regim preferențial de remunerare cu 50% mai mare decât a celorlalți bugetari.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.