Vineri, 18 septembrie, ISJ Argeș a primit primele 500 de tablete, dintr-un necesar de 6694, repartizate de MEC primului lot de județe. Deasemenea a fost obținută o finanțare de 2.310 mii lei urmare a HG nr. 756 (alocarea a 100.000.000 lei din fondul de rezervă al Guvernului României pentru educatie). Începând de astăzi, vor fi demarate proceduri de achiziție simpliticate pentru măști, dezinfectant, tablete. În continuare, conducerea ISJ Argeș se preocupă de buna desfășurara orelor în instituțiile de învățământ din județul Argeș și face tot posibilul pentru a-I proteja atât pe elevi cât și pe profesori. Îm continuare redă, principalele obiective din perioada următoare:
- Am inițiat discuții cu reprezentanții unităților administrativ teritoriale, am primit informare, prin intermediul Instituției Prefectului, privind disponibilitatea acestora de a realiza achiziții privind asigurarea necesarului de dispozitive electronice, a materialelor sanitare de protecție, achiziții care pot fi decontate prin fonduri europene nerambursabile, conform OUG 144/2020.
- Vom stabili parteneriate cu unitățile de învățământ aflate în zone defavorizate, altele decât cele care vor beneficia de achizitii prin UAT, pentru care vom proceda la achiziții de măști, tablete, laptopuri, camere web, videoproiectoare, table inteligente, 2 containere sanitare, urmând a face decontarea prin fonduri europene nerambursabile (OUG 144).
- Urmare a Memorandum-ului semnat de Guvernul României cu cei 4 operatori de telefonie mobilă, in județul Argeș, dintre cele 104 structuri ale unităților de învățământ fără conexiune la internet, un număr de 72 sunt în proces de conectare, însoțit de acordarea serviciului de internet, gratuit pentru o perioadă de 12 luni!
- Astfel, deja 101 unități au activat licențele gratuite. Tot urmare a viziunii sistemice guvernamentale, școlile vor avea acces gratuit la platformele educaționale integrate Google G Suite și Microsoft Office 365 A1. Acestea permit organizarea activităților didactice online, gestionarea activității la clasă, distribuirea temelor, evaluarea cursanților cu informarea în timp real a părinților referitoare la evoluția învățării.
- Școlile care sunt încă sub contract cu alte platforme, odată cu expirarea contractului, se vor conecta la cele gratuite, asigurate de MEC.
Politicile guvernamentale referitoarela educație, s-au reflectat în măsurile realiste și de impact imediat care să susțină actul educațional, oferind egalitate de șanse în contextul realizării educației în siguranță, în condițiile epidemiologice actuale.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp