ISTORIA NEȘTIUTĂ! 52 de ani de Transfăgărășan. Povestea „Drumului din nori”, construit cu dinamită, curaj și sacrificii!
Au trecut 52 de ani de la inaugurarea Transfăgărășanului, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România și unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice ale țării. Șoseaua care traversează Munții Făgăraș și urcă la peste 2.000 de metri altitudine a fost construită în doar câțiva ani, într-o perioadă în care utilajele și tehnologia erau incomparabil mai rudimentare decât cele de astăzi. În spatele asfaltului și al peisajelor spectaculoase se ascunde însă o poveste despre muncă extremă, curaj și vieți pierdute.
Astăzi, Transfăgărășanul este una dintre imaginile emblematice ale României. Turiști din țară și din străinătate vin să parcurgă serpentinele spectaculoase, să vadă Lacul Bâlea și să admire peisajele din inima Făgărașilor.
În urmă cu mai bine de cinci decenii însă, aici nu exista aproape nimic din ceea ce vedem astăzi.
Lucrările la Transfăgărășan au început în anii ’70, într-unul dintre cele mai dificile proiecte de infrastructură realizate vreodată în România.
Militari, mineri, tehnicieni și ingineri au fost trimiși în munți pentru a tăia versanții și a construi o șosea care să lege Muntenia de Transilvania.
Drumul avea și o importantă componentă strategică. În cazul unui atac sovietic, Transfăgărășanul ar fi trebuit să permită deplasarea rapidă a trupelor și tehnicii militare peste munți.
Pentru oamenii care au lucrat pe șantier, însă, strategia militară însemna, zi de zi, muncă la limită.
„Toată această zonă arăta așa, însă după ce, timp de patru ani, sute de oameni au muncit cu utilaje și resurse limitate, ne bucurăm astăzi de Transfăgărășan, iar fiecare kilometru din acest drum a însemnat efort, curaj și, de multe ori, sacrificiu”, relata jurnalista Digi24 Anamaria Ianc.
Nicolaie Coman avea doar 32 de ani când a ajuns pe șantierul Transfăgărășanului. A condus lucrările pe unul dintre cele mai dificile sectoare.
Una dintre marile reușite a fost străpungerea muntelui în zona cunoscută drept Poarta Întâlnirii, locul unde două subunități de geniști au lucrat din direcții opuse și s-au întâlnit în interiorul muntelui.
Condițiile de muncă erau greu de imaginat după standardele de astăzi.
Pentru reducerea costurilor era folosit un amestec pe bază de azotat de amoniu, motorină și uleiuri minerale. Militarii trebuiau să lucreze pe versanți abrupți, iar pentru a ajunge la cota la care urma să fie construit drumul era nevoie de explozii succesive și de îndepărtarea manuală a rocilor.
„Trebuia să explodeze, să explodeze, până ajung la drumul acesta. Era o muncă foarte grea, mai ales cu ce aveam noi”, își amintește colonelul în retragere Nicolaie Coman.
În unele locuri, oamenii erau nevoiți să lucreze literalmente suspendați în corzi, pe versanți unde o singură greșeală putea fi fatală.
Nicolaie Coman povestește că unul dintre soldați a trecut printr-un moment teribil după ce i s-a rupt frânghia.
Militarul a alunecat pe versant și a căzut câțiva metri, dar s-a oprit într-un mușuroi de pământ. Coman a coborât după el, l-a asigurat și a reușit să-l scoată din zona periculoasă.
„A trebuit să mă bag după el, să-l leg, să-l leg și de mine și să-l scot”, își amintește acesta.
Pentru cei care astăzi traversează Transfăgărășanul cu mașina, motocicleta sau bicicleta, este aproape imposibil să își imagineze în ce condiții a fost construit drumul.
Printre militarii care au lucrat la Transfăgărășan s-a aflat și sergentul major Vince Deszo.
Avea 26 de ani când a ajuns pe șantier și a rămas acolo timp de patru ani.
Iarna, temperaturile coborau până la aproximativ -20 de grade Celsius, însă lucrările continuau.
„Patru ani pe vârf de munte. A fost o muncă foarte, foarte grea, mai ales că nu se oprea nici iarna. Eram iarna la -20 de grade și niciun soldat nu se temea să iasă la lucru”, povestește Vince Deszo.
Oamenii locuiau în barăci și se spălau în apele reci ale Văii Bâlii.
Cu toate acestea, șantierul mergea înainte.
Una dintre cele mai spectaculoase lucrări ale Transfăgărășanului este tunelul dintre Capra și Bâlea.
Tunelul are aproximativ 880 de metri, iar precizia cu care a fost executat rămâne impresionantă.
Potrivit mărturiei lui Vince Deszo, cele două echipe care au lucrat din sensuri opuse s-au întâlnit cu o deviere de aproximativ 50 de centimetri.
O performanță realizată într-o perioadă în care lucrările se bazau pe instrumente și metode mult mai simple decât cele disponibile constructorilor în prezent.
Dincolo de cifrele impresionante ale proiectului se află însă și partea tragică a istoriei Transfăgărășanului.
Pentru cei aproximativ 91 de kilometri de șosea, precum și pentru cele 27 de viaducte și poduri, au fost dislocate milioane de tone de rocă.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, 40 de oameni și-au pierdut viața în timpul lucrărilor.
Printre cele mai dramatice momente s-a numărat o avalanșă produsă la 11 mai 1974.
Un pluton format din 32 de soldați se afla la locul de muncă atunci când avalanșa a coborât din trei văi.
O parte dintre militari au fost salvați, însă șase soldați au murit.
„Pe cei șase soldați nu au mai putut să-i scoată”, povestește cu emoție Vince Deszo.
Sunt victime despre care astăzi se vorbește prea puțin, dar ale căror destine fac parte din istoria Transfăgărășanului.
Transfăgărășanul a fost construit din motive strategice, însă în timp a devenit unul dintre cele mai importante simboluri turistice ale României.
Șoseaua a ajuns să fie prezentată în numeroase materiale internaționale și a atras turiști din toate colțurile lumii.
Pentru cei care ajung aici, experiența este greu de uitat.
„Este un drum foarte frumos. Aveți o țară foarte frumoasă! Păstrați-o așa cum este!”, este mesajul unei turiste străine.
Astăzi, milioane de fotografii cu serpentinele Transfăgărășanului circulă în întreaga lume. Peisajele spectaculoase au transformat drumul construit pentru armată într-o adevărată carte de vizită a României.
Puțini dintre oamenii care au construit Transfăgărășanul mai sunt astăzi în viață.
Cei care au participat la proiect vorbesc însă cu mândrie despre ceea ce au lăsat în urmă.
„Când se vorbește de Transfăgărășan, mă gândesc că și eu am participat acolo”, spune Nicolaie Coman.
Vince Deszo rezumă poate cel mai bine sentimentul oamenilor care au muncit în condiții extreme:
„Cea mai mare satisfacție e că am lăsat ceva în urma noastră. Eu nu știu dacă o să mai facă cineva așa un drum.”
La 52 de ani de la inaugurare, Transfăgărășanul nu înseamnă doar serpentine, tuneluri și priveliști spectaculoase. În spatele fiecărui kilometru se află povestea unei generații care a tăiat muntele cu mijloace limitate și cu un preț uman greu de uitat.
De aceea, „Drumul din nori” nu este doar una dintre cele mai frumoase șosele din România. Este și unul dintre monumentele de infrastructură ale unei epoci, construit prin munca și sacrificiul oamenilor care au lucrat în Munții Făgăraș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
