
JAF destructurat de BRIGADA PISICILOR! Hoții s-au speriat de moarte și au luat-o la goană!
O tentativă de jaf într-un bloc din cartierul constănțean Tomis Nord a fost dejucată într-un mod neașteptat de un grup de feline. Cinci tineri care intenționau să pătrundă într-o locuință au fost puși pe fugă de zgomotul făcut de pisicile de la parterul imobilului, care au alertat imediat vecinii. Fapta a provocat îngrijorare în rândul locatarilor, mai ales că apartamentul vizat nu se află la prima experiență de acest gen.
Suspecții au ajuns la adresa respectivă cu un plan organizat. În timp ce unul dintre ei încerca să escaladeze clădirea până la primul etaj, ceilalți patru aveau rolul de a supraveghea zona. Strategia a fost însă compromisă de motanul Tommy și de alte câteva pisici din vecinătate, care au început să miaune puternic la simțirea prezenței străinilor.
„Acolo era poarta deschisă, lacătul tăiat. Şi dincoace era lacătul tăiat şi eu când i-am văzut, ei au fugit. Era unul aici pe gratii, restul doi erau in curte, unul acolo şi încă doi pe partea cealaltă. Dar erau copii mici, până în 18 ani erau”, a declarat femeia care îngrijește animalele, conform relatărilor de la fața locului.
Proprietara animalelor a explicat cum felinele au reacționat imediat ce au detectat mișcări suspecte în timpul nopții. „Când am venit, pisica mea stătea aici pe geam. Şi a inceput dintr-o dată să ţipe şi mai aveam trei pisici aici pe geam, că le dau de mâncare. Şi au început să ţipe, să ţipe, ţipau tare. Miau, miau, miau şi au început să fugă”, a mai precizat aceasta.
Un alt locatar al blocului a confirmat incidentul: „Cică n-au reuşit, că au fugit. Bine că eu stau la etajul 2, nu are pe unde să urce la mine”.
Capacitatea animalelor de a detecta intrușii este confirmată și de specialiști, care subliniază că simțurile acestora pot depăși eficiența multor sisteme de supraveghere. Medicul veterinar Adrian Bîlbă a explicat acest comportament instinctiv:
„Câini sunt cei care se bucură să ne alerteze, se bucură să ne anunţe de prezenţa unui intrus. Fac asta instinctiv, natural. Însă şi pisicile dacă au un element de noutate în viaţa lor, mai ales pe timpul nopţii când trebuie să fie linişte, fireşte că pot reacţiona şi ele zgomotos şi iată, să îşi facă datoria de paznic”, a declarat Adrian Bîlbă.
Incidentul nu este unul izolat în zonă, iar președintele de bloc, Ion Nicolae, a atras atenția asupra faptului că tentativele de furt au devenit o problemă recurentă pentru comunitate. „Chiar anul trecut, tot aşa, lumea s-a lamentat. Cineva spunea că l-a văzut cocoţat aşa, dar era în casă. Şi a sărit, a căzut, nu ştiu ce a făcut. Şi dacă îi prinde nu le face nimeni nimic”, a afirmat acesta.
În ciuda gravității situației și a modului în care tinerii au fost surprinși în flagrant de martori, până în acest moment polițiștii nu au fost sesizați oficial prin nicio plângere referitoare la tentativa de jaf.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
