prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă, audiat la DNA

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă s-a prezentat la DNA, miercuri, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie, el declarând că a venit pentru a vedea de ce este acuzat, pentru că are impresia că judecarea lui a început în spaţiul public încă de ieri.

Toni Greblă a spus, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că a venit să vadă noile acuzaţii care i se aduc în dosarul în care este cercetat pentru fapte de corupţie şi că mai multe informaţii va putea da după ce va discuta cu anchetatorii.

 

“Eu m-am prezentat, la solicitarea organelor de anchetă, şi am dat o declaraţie în care am spus ce ştiam în legătură cu faptele care mi-au fost imputate. Ieri (marţi, n.r.), din păcate, am văzut în spaţiul public parte din dosar, declaraţii şi aşa mai departe, care nu mi-au fost aduse la cunoştinţă, eu până acum neavând la dispoziţie dosarul cauzei sau acte din dosarul cauzei. Astăzi am venit pentru a vedea şi eu de ce sunt acuzat, pentru că am impresia că judecarea mea a început în spaţiul public încă de ieri”, a mai spus Toni Greblă.

 

Întrebat cum comentează faptul că ar exista stenograme în care îi spune unei persoane că poate afla dacă anchetarea acesteia ridică probleme, Toni Greblă a răspuns: “Nu poate să fie o stenogramă în acest sens, întrucât eu nu am încercat niciodată, şi nici nu aveam cum, să aflu. Eu nu ştiu nimic despre acuzele altora din spaţiul public despre mine, dar să mă mai şi interesez la DNA sau în altă parte despre alţii”.

 

Judecătorul constituţional a precizat că, din punctul său de vedere, nu s-a spus niciun lucru concret, dar urmează să vadă la DNA mai multe despre ce se întâmplă.

 

Întrebat în legătură cu avizul pentru arestarea sa, Toni Greblă a spus că Biroul Permanent al Senatului este suveran să hotărască.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs