ULTIMĂ
ORĂ

Judoka de la FC Argeş, campioni naţionali!

Acum câteva zile, la Focşani, s-a desfăşurat finala Campionatului Naţional de judo pentru juniori Under 21. La această întrecere la care au participat cei mai buni sportivi din ţară, CSM Piteşti-FC Argeş a avut 12 reprezentanţi.

La finalul competiţiei, clubul argeşean şi-a trecut în cont 4 medalii, dintre care 3 de aur şi 1 de argint. Pe prima treaptă a podiumului au urcat Ana Sîrbu, la categoria 44 kg, Florentina Ivănescu, la categoria 57 kg şi Eduard Şerban, la categoria 90 kg. Medalia de argint a fost câştigată de Otilia Preda, la 63 kg. Sportivii de la clubul nostru sunt pregătiţi de Valentin Ioniţă, antrenorul lotului naţional de cadeţi şi juniori al României şi Corneliu Pălărie, antrenor voluntar la CSM Piteşti. După competiţia din Moldova, Eduard Şerban şi Alexandru Raicu au plecat într-un stagiu de pregătire în Japonia. Cei doi sunt componenţi de bază ai lotului naţional al României. În Japonia cei doi se vor pregăti pentru Campionatul European de Seniori care va avea loc în perioada 25-28 aprilie, la Tel-Aviv, în Israel.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by
ns.fm