
Bogdan Ivan, liderul Pro România Argeș, critică intenția ministrului Educației, Liviu Marian Pop, de a introduce manuale de sport pentru clasa a V-a, manuale de pregătire sportive, dar și manuale de dirigenție. Guvernarea PSD-ALDE ar trebui să fie preocupată de activitatea sportivă a copiilor, care oricum nu este suficientă, și nu de teorie sportivă.
„Copiii din România au nevoie să practice sportul, nu să îl învețe de pe manuale. Profesorii sunt cei care au datoria să aplice teoria acumulată în anii de studiu în ore interactive de educație fizică. Ar trebui să facem un exercițiu de imaginație: în aceste condiții propuse de ministerul Educației, orele de sport din România ar însemna manuale, caiete și săli de clasă. În loc să facă exerciții fizice, copiii vor sta să tocească. Trăim într-o țară în care, după ce că sunt puține ore de educație fizică, Ministerul Educației vrea să le transforme în teorie. Îngrijorător este și numărul mare al copiilor supraponderali din România și, după cum vedem, guvernanții nu vin cu nicio soluție în diminuarea acestei probleme, prin introducerea mai multor ore de sport, ci din contră, ei vor să introducă manuale de sport, de parcă așa s-ar reduce obezitatea. Potrivit unor date furnizate de către Organizația Mondială a Sănătății, România ocupă un loc fruntaș în ceea privește obezitatea infantilă, în anul 2015 țara noastră clasându-se pe poziția a patra, iar în 2017 România fiind al doilea stat din Europa cu un grad ridicat de obezitate în rândul copiilor și tinerilor. Aceste date sunt alarmante.”, transmite Bogdan Ivan, liderul Pro România Argeș.
O altă problemă pe care o ridică Bogdan Ivan este aceea legată de eventualele afaceri și ilegalități ce pot fi acoperite de tipărirea acestor manuale. „Pe lângă manualul de sport și manualele de pregătire sportivă adresate elevilor din învățământul vocational, ministrul Educației, Liviu Marian Pop, dorește și introducerea manualului de dirigenție. Oare la ce se gândesc guvernanții PSD-ALDE atunci când vor să introducă aceste manuale? Cu siguranță nu la copii, care deja au ghiozdanele prea grele și pline de cărți, ci, probabil, la afacerile care ar lua naștere în urma tipăririi acestor manuale, la banii pe care unele edituri i-ar câștiga. Nu ar fi fost mai bine dacă în locul manualului de sport ar fi fost introduse mai multe ore de educație fizică? Cu siguranță, da!”, declară Bogdan Ivan, liderul Partidului Pro România Argeș.
Partidul Pro România, filiala Argeș, dezaprobă acest demers al Ministerului Educației și susținerea pe care ministrul Liviu Marian Pop o are din partea actualei guvernări. ”Conducătorii acestei țări ar trebui să se gândească la binele nostru, al cetățenilor, la sănătatea copiilor nostri, sănătate ce nu o câștigă cu manualul de sport. O problemă atât de mare precum obezitatea infantilă nu va fi înlăturată prin teorie, sub nicio formă. În schimb, adevăratele ore de educație fizică, alături de alte măsuri, bineînțeles, ar ajuta!” , încheie Bogdan Ivan.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
