LIDERII LIBERALILOR ARGEȘENI TRAG UN SEMNAL DE ALARMĂ: BUGETUL PSD-ALDE DEFAVORIZEAZĂ GRAV JUDEȚUL ARGEȘ!

DISTRIBUIȚI

Presedintele Romaniei a anuntat, vineri, ca nu va promulga legea bugetului. În opinia sa, acesta este un “buget al rușinii nationale”. Klaus Iohannis a anuntat ca va sesiza CCR, existând aspecte de neconstituționalitate în lege.
La rândul lor, liberalii argeșeni arată că acest buget pune județul Argeș într-o situație deosebit de proastă prin renunțarea la investiții care ar fi însemnat prosperitate pentru noi toți.
Dincolo de faptul că, în ansamblu, bugetul PSD-ALDE se bazează pe o creștere economică nerealistă de 5,5% și că este construit cu ”bani falși”, adică alocări bugetare făcute din pix, nerealizabile, ceea ce ne impactează cel mai grav este lipsa oricărei garanții că obiectivul pe care și-l doresc cel mai mult argeșenii, autostrada Pitești – Sibiu, va fi realizat.
Liberalii argeșeni au făcut declarații despre acest ”buget al rușinii naționale”.

ADRIAN MIUȚESCU, PREȘEDINTE PNL ARGEȘ: ”BUGETUL PSD-ALDE NU OFERĂ NICIO GARANȚIE PENTRU AUTOSTRADA PITEȘTI-SIBIU”

Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu: ”Aș începe prin a spune că, prin această lege a bugetului de stat, toate UAT-urile, adică municipiile, orașele și comunele, vor fi serios afectate de niște măsuri pe care le putem considera discriminatorii. Cetățeanul va fi discriminat în funcție de UAT-ul  în care locuiește. Practic, dacă o localitate de 3000 de locuitori are venituri proprii egale sau mai mari de 3.000.000 de lei, nu va mai primi nimic. Nici nu cred că mai este nevoie să explic consecințele acestei decizii.
Oricine citește acest buget va înțelege că este în așa fel realizat, încât să compromită investițiile atât la nivel național cât și la nivelul localităților.
Ceea ce ne doare pe noi, argeșenii este faptul că, prin acest buget, nu se oferă nicio garanție că se va realiza în România vreun tronson important de autostradă cum este tronsonul Sibiu-Pitești. Este, poate, cea mai cruntă lovitură pe care o vom primi ca locuitori ai Argeșului, la care se adaugă faptul că acest județ a fost condus de PSD de la Revoluție încoace! Nu vor avea o soartă mai bună nici tronsonul Târgu Mureș-Iași-Ungheni, Autostrada Unirii, Autostrada de Centură a Bucureștiului, drumul expres Craiova- Pitești sau finalizarea tronsoanelor de pe Autostrada Transilvania care să facă legătura între Târgu Mureș și Borș.
Să mai deschid discuțiile despre sănătate? Este la fel de grav! Realizarea spitalelor regionale este un obiectiv pentru care avem la dispoziție sute de milioane de euro din bugetul Uniunii Europene! Sunt bani pe care actuala guvernare riscă să-i piardă! Probabil nici nu intenționează să construiască aceste spitale regionale, să îmbunătățească calitatea serviciilor de sănătate pe care le furnizează către  cetățenii români.”

DAN BICA, DEPUTAT PNL ARGEȘ: ”TOATE AMENDAMENTELE FORMULATE DE MINE, DE INTERES MAJOR PENTRU ARGEȘENI, AU FOST RESPINSE INCLUSIV DE PARLAMENTARII ARGEȘENI PSD-ALDE”

”Alături de colegii parlamentari PNL din județele învecinate, am formulat două amendamente pentru urgentarea construirii Autostrăzii Pitești-Sibiu: asigurarea finanțării pentru actualizarea studiilor geotehnice la Secțiunile 2 (Boița-Cornetu) şi 3 (Cornetu-Tigveni) şi pentru proiectarea şi execuția Secțiunii 4 (Tigveni-Curtea de Argeș).
Personal, ca deputat PNL de Argeş, am reluat cele trei amendamente pentru alocarea fondurilor necesare realizării unor lucrări pe care le consider absolut necesare pentru îmbunătățirea infrastructurii de transport şi relansarea industriei turismului în zona de nord a județului: amenajarea DN 7C-Transfăgărăşan pentru asigurarea circulației rutiere pe tot timpul anului, reabilitarea şi modernizarea DN 73C Câmpulung-Curtea de Argeș-Râmnicu Vâlcea şi reabilitarea şi restaurarea Gării Regale din Curtea de Argeș.
De asemenea, la solicitarea comunităţilor locale din unele localități argeșene, am solicitat să se asigure fonduri pentru realizarea sau extinderea reţelelor de canalizare şi a stațiilor de epurare în comunele Boţeşti, Poienarii de Argeş şi Valea Iaşului, pentru modernizarea unor drumuri comunale din Ciomăgeşti, Izvoru, Mozăceni, Poiana Lacului, Ştefan cel Mare şi Țițești şi pentru construirea unei săli de sport în comuna Schitu Goleşti.
Toate propunerile PNL au fost respinse pentru că parlamentarii de la PSD şi ALDE au alte priorități decât cele de interes național sau poate pentru că bugetul este construit pe o minciună, iar banii cu care se tot laudă guvernanții chiar nu există. Toate amendamentele formulate de mine, de interes major pentru argeșeni, au fost respinse inclusiv cu voturile deputaţilor şi senatorilor PSD şi ALDE care au fost aleşi în judeţul Argeş. Aceștia s-au opus chiar şi propunerii noastre de a asigura bani suficienţi pentru construirea Autostrăzii Piteşti-Sibiu, demonstrând astfel încă odată că liderii PSD şi ALDE chiar nu vor să construiască prea curând această autostradă.”

LUDOVIC ORBAN, PREȘEDINTE PNL: ”TIMP DE 3 LUNI DE ZILE, GUVERNUL ROMÂNIEI SI-A ÎNCĂLCAT OBLIGAȚIA DE A DA ROMÂNIEI UN BUGET SERIOS”

Președintele PNL, Ludovic Orban: ”Partidul Național Liberal salută decizia președintelui Klaus Iohannis de a ataca la CCR Legea bugetului de stat. Considerăm demersul președintelui un demers legitim perfect fundamentat și indispensabil pentru a readuce bugetul de stat în realitatea economică a României și pentru a  readuce bugetul de stat la adevărurile care există în economia româneasca.
Timp de 3 luni, liderii PSD-ALDE, au întârziat să vină cu o Lege a bugetului de stat și cu o Lege a bugetului asigurărilor sociale de stat. Atunci când Partidul Național Liberal a cerut în ianuarie convocarea unei sesiuni extraordinare pentru adoptarea acestor două legi fundamentale pentru România, domnul Dragnea și cu domnul Tăriceanu au preferat să plece în concedii, în destinații exotice, unu la soare și unul la schi.
Timp de 3 luni, Guvernul, și-a încălcat obligația legală de a da României un buget serios, un buget care să ofere minime garanții de dezvoltare economică a României și de îmbunătățire a vieții fiecărui român.
Un lucru bun s-a întâmplat, totuși – PNL a reușit să treacă amendamentul privind mărirea alocației pentru copii.”