Lipsă de inspirație sau nepăsare totală? Sărbătorile Argeșului și Muscelului, un remake lamentabil

DISTRIBUIȚI

Este anul Centenarului și administrația Dan Manu nu aduce nimic nou in județ. Sărbătorile Argeșului și Muscelului au fost inventate de fostul președinte al CJ, Constantin Nicolescu, iar de atunci au același program, aceleași diplome împărțite între social democrați și eternele spectacole oferite de ansamblul de casă al CJ Argeș. 

Mai mult, angajații CJ care se ocupă de grafica afișelor și a invitaților par să fie loviți de o lipsă acută de inspirație, folosind aceași imagine de la primul eveniment. Nimeni nu spune să nu mergi pe aceeași idee de branding, dar din când în când ar mai trebui schimbată o imagine, o culoare, câteva elemente pentru a nu interveni monotonia.

În altă ordine de idei, programul a rămas identic. Și totuși, vorbim de anul Centenarului. În afară de plimbat o candelă prin județ (Flacăra Centenarului), Consiliul Județean Argeș nu a făcut niciun eveniment menit să celebreze 100 de ani de la Marea Unire. 

Bine, ce să mai vorbim de asfaltări de drumuri sau investiții în județ în condițiile în care primează salariile angajaților și o luptă aprigă pentru a deține controlul asupra instituțiilor din subordine.

Astfel, au trecut o sută de ani de la Unire și Argeșul arată că după bombardament. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here