După lungi negocieri și discuții, liderii celor trei formațiuni politice ( PNL-PSD-UDMR) pare că s-au înțeles, iar astăzi, la prânz merg în fața Președintele Klaus Iohannis care va nominaliza premierul. Există șanse foarte mari ca astăzi să știm numele premierului și să avem stabilite și numele pentru ministere. Marele absent de la negocierile cruciale din weekend a fost Florin Citu.
PSD primește 10 ministere, PNL doar opt
Dacă premierul va fi de la PNL, calculele s-au făcut în așa fel încât liberalii să primească doar opt ministere.Liberalii au pierdut ministere foarte importante, iar asta stârnește în partid o mare supărare. În schimb, PSD primește 10 portofolii, printre care Finanțele şi Transporturile. Pentru a ieși calculele, în urma negocierilor s-au născut și două ministere noi: unul al Antreprenoriatului și Turismului și celălalt al Familiei și Tineretului.
Ministere PNL
Ministere PSD ( dacă Nicolae Ciucă va fi premier)
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp