Liviu Dragnea, condamnat: 3 ani şi 6 luni cu executare pentru instigare la abuz în serviciu

DISTRIBUIȚI

Liviu Dragnea a fost condamnat în dosarul „Bombonica”: 3 ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu, şi achitare pentru acuzaţia de fals. Bombonica Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, scapă de închisoare, fiind sancţionată doar cu amendă de 1.000 de lei. Totodată, alţi nouă oameni au primit deja condamnări la închisoare cu executare sau suspendare. Decizia este dată de Curtea Supremă, în prima instanță, după ce a amânat, deja, de două ori, verdictul. DNA a cerut ca liderul social-democraţilor să primească şapte ani şi jumătate de detenţie, în timp ce Liviu Dragnea miza pe achitare. Decizia şi reacţiiel după condamnare pot fi urmărite în direct pe Realitatea Tv. 

Liviu Dragnea şi-a aflat sentinţa în dosarul „Bombonica”: a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru infracţiune de instigare abuz în serviciu,achitat pentru acuzaţia de fals. Totodată, s-a amânat pedeapsa din dosarul Referendumul, de un an de închisoare cu suspendare.

Ce pedepse au primit inculpaţii din dosar

Floarea Alesu, fost director general DGASPC Teleorman: trei ani şi 7 luni de inchisoare cu executare

Adriana Botorogeanu, fosta secretara PSD: 2 ani cu suspendare

Anisa-Niculina Stoica, fosta secretara PSD: 1 an cu suspendare

Bombonica Prodana, fosta sotie a lui Liviu Dragnea: amendă administrativă de 1000 de lei. Încetează procesul pentru infracţiunea de abuz in serviciu

Ionel Marineci, fost sef serviciu in cadrul DGASPC Teleorman: trei ani cu suspendare

Rodica Milos, fost director executiv adjunct DGASPC Teleorman: trei ani de inchisoare cu suspendare

Olguta Sefu, fost director executiv adjunct DGASPC Teleorman: trei ani de inchisoare cu suspendare

Valentina Marica, fost sef serviciu in cadrul DGASPC Teleorman: trei ani de închisoare cu suspendare, dar şi faptă prescrisă pentru fals intelectual

Nicusor Gheorghe, fost sef serviciu in cadrul DGASPC Teleorman: 1 an de inchisoare cu suspendare

Claudiu Balaban, fost sef serviciu in cadrul DGASPC Teleorman: trei ani de inchisoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here