ULTIMĂ
ORĂ

Lotul 5 Bascov – Curtea de Argeș al A1 va fi deschis curând! Detalii privind finalizarea lucrărilor!

Aproape 1000 de muncitorii, ingineri și drumari lucrează în acest moment la foc continuu pe lotul 5 Bascov – Curtea de Argeș al autostrăzii Pitești Sibiu. Lucrările la lotul Bascov- Curtea de Argeș al autostrăzii Pitești – Sibiu sunt executate de WeBuild și avansează rapid, iar, conform graficului asumat de constructor, la sfâșitul acestui an ar putea fi dat în folosință.

CITEȘTE ȘI: CINE ESTE RĂZVAN, TÂNĂRUL MORT ÎN INCENDIUL DE PE DUMBRAVEI! LACRIMI ȘI DURERE!

„Antreprenorul a mobilizat pe întregul șantier aproximativ 980 persoane, ritmul lucrărilor este unul bun, proiectul fiind chiar în avans față de grafic, iar dacă se menține, ar putea fi finalizat la sfârșitul acestui an, înainte de termen” a transmis Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor.

De asemenea, oficialul a mai anunțat că a fost așternut stratul de bază de asfalt pe aproximativ opt kilometri, sunt în curs de finalizare lucrările de consolidare ale terenului, continuă lucrările de taluzare și profilare cu pământ vegetal,

Stadiul lucrărilor la corpul autostrăzii și structuri aferente acestei secțiuni este următorul:

– este în curs de finalizare instalarea stației de asfalt în organizarea de șantier

–a fost așternut asfaltul (strat de bază) pe sectorul de drum cuprins între km 112 – km 120 și continuă așternerea între km 104 – 112;

– sunt în curs de finalizare lucrările de consolidare a terenului de bază pentru corpul autostrăzii, fiind realizate în proporție de 98%;

– sunt în curs de finalizare lucrările de umpluturi cu pământ pe traseul autostrăzii, fiind realizați 3,8 milioane mc (97,5%);

– sunt în curs de finalizare lucrările de realizare a stratului de formă, fiind finalizați 44.500 mc (89%);

– se execută lucrări de realizare a stratului de fundație din balast (89%) și balast stabilizat cu ciment (51%);

– continuă lucrările de taluzare și profilare cu pământ vegetal;

– continuă montarea casiurilor și căminelor de vizitare în zona mediană a autostrăzii;

– se execută lucrări de excavație și betonare a șanțului trapezoidal;

– au fost montate 436 grinzi prefabricate de 40 metri la Podul peste râul Argeș (km 96+707), Podul peste râul Tutana (km 101+829), Podul de la km 111+780, Viaductul nr. 15 (km 115+240), Viaductul nr.11 (km 110+565) și a început operațiunea și la Viaductul nr.10 (km 109+383), care are o lungime de 576 metri. Pentru structurile anterioare, a fost finalizată și montarea predalelor;

– s-a finalizat montarea arcurilor prefabricate la Pasajul peste calea ferată de la km 104+484;

– se lucrează la subantretoazele Podului peste DN7C;

– se lucrează la montarea liselor prefabricate la Podul nr.14 (km 111+780)

Pe această secțiune, se construiesc și 3 noduri rutiere, după cum urmează:

Nod rutier Curtea de Argeș:

  • continuă lucrările de umpluturi și terasamente în zona bretelelor de acces ale nodului rutier
  • continuă realizarea zidurilor de sprijin aferente bretelei 1
  • s-a finalizat realizarea elevațiilor pasajului peste DJ704H amplasat pe breteaua 1

Nod rutier Baiculești:

  • s-a finalizat realizarea podurilor casetate și podețelor dalate
  • s-au finalizat lucrările de umpluturi de pământ în zona racordului cu autostrada, pe bretelele 1, 2, 3 și 4 ale nodului rutier, inclusiv așternerea stratului de balast stabilizat

Nod rutier Bascov:

  • a fost finalizată realizarea zidului de sprijin între km 121+395 și km 121+640 calea stângă
  • se lucrează la armarea, cofrarea și betonarea zidului de sprijin între km 121+395 și km 121+640 calea dreaptă
  • a fost finalizată realizarea fundațiilor și elevațiilor aferente Podului 20
  • se execută lucrări de umpluturi cu pământ între zidurile de sprijin, la capătul tronsonului 5 al autostrăzii

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.