ULTIMĂ
ORĂ

Lovitură cruntă pentru români! Ce se întâmplă cu facturile la curent: Sumele cresc cu 50%!

Lovitură cruntă pentru români! Ce se întâmplă cu facturile la curent: Sumele cresc cu 50%!

Costurile la energia electrică suportate de consumatorii din România riscă să înregistreze creșteri substanțiale pe parcursul acestei ierni și în primăvara anului 2027, conform avertismentelor venite din partea autorităților din domeniu.

CITEȘTE ȘI: ACUM! ȘOFERI trași pe dreapta pe un DRUM INTENS CIRCULAT din ARGEȘ! ANCHETĂ de amploare!

Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a atras atenția că sectorul energetic autohton trece printr-un moment de o complexitate fără precedent în ultimele decenii în privința capacității de asigurare a necesarului de consum. Această criză este amplificată de cotele extrem de reduse ale Dunării, conjugate cu indisponibilitatea ambelor unități nucleare de la Cernavodă.

„Ne așteptăm, din cauza prețului mare la gaz, dacă nu se va redeschide printr-un miracol Strâmtoarea Ormuz. Dacă situația se prelungește în Orient și strâmtoarea rămâne închisă, ne așteptăm și la prețuri record la electricitate în UE. În ceea ce privește România, totul depinde de cât mai ținem Cernavodă închisă”, a declarat Cristian Bușoi.

Oficialul a explicat că vulnerabilitățile majore din producție sunt determinate în mod direct de contextul hidrologic defavorabil și de blocajul de la centrala nucleară.

„Suntem în cea mai dificilă și provocatoare situație din ultimele decenii din punct de vedere al adecvanței. Perioada de debite scăzute ale Dunării, în apropiere de Cernavodă, afectează foarte tare centrala nucleară. Suntem cu două reactoare oprite, ceea ce afectează semnificativ producția Hidroelectrica. Această situație se prelungește neașteptat de mult”, a spus Bușoi, citat de Digi 24.

În plus, datele hidrologice și meteorologice transmise de specialiști indică menținerea acestui scenariu nefavorabil în perioada imediat următoare, fără perspective rapide de redresare a debitului fluviului.

„Vestea proastă este că, cel puțin pentru următoarele 10 zile, din prognozele prezentate de colegii de la dispecerat, de la Institutul de Meteorologie și de echipa de urgențe a ANM, în următoarele 10 zile avem debite la minimul istoric ale Dunării la intrarea în țară. Cel puțin la Cernavodă, în ultimele 24 de ore, nu doar că a crescut nivelul, dar a și scăzut semnificativ”, a explicat secretarul de stat.

În același context, expertul în energie Ciprian Cherciu apreciază că majorările de pe facturile consumatorilor finali ar putea ajunge până la 50%.

Analistul consideră însă că presiunea asupra prețurilor are la bază disfuncționalități structurale din interiorul țării, contestând ipoteza că factorii externi ar fi principala cauză a scumpirilor.

„Deci nu este o problemă care vine din zona Strâmtorii Ormuz. Prețul mare la electricitate este generat de lipsa de investiții în sistemul energetic național și de lipsa de viziune a celor de la ANRE și de la Ministerul Energiei, care nu au identificat direcțiile strategice care însemnau stocarea energiei, dezvoltarea regenerabilelor și așa mai departe”, a spus Ciprian Cherciu.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.