
Lovitură grea! Schimbări radicale în spitale! S-a luat decizia pentru acești medici!
Liderii coaliției de guvernare au discutat în cadrul unei ședințe extinse Pachetul 2 de măsuri, care urmează să fie aprobat, cel mai probabil, săptămâna aceasta în Guvern. Printre principalele schimbări se numără introducerea unui sistem de numire prin concurs pentru șefii de secție din spitalele de stat, o măsură propusă de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
În prezent, șefii de secție sunt numiți, ceea ce a generat disfuncționalități în organizarea și funcționarea unităților medicale. Noua reformă prevede că aceștia vor fi aleși prin concurs, iar contractele de administrare vor avea o durată de patru ani, cu indicatori de performanță clari, monitorizați anual. Candidații vor trebui să prezinte un proiect de dezvoltare a secției și a echipei medicale, bazat pe obiective concrete și măsurabile.
În plus, s-a decis creșterea finanțării pentru zona de ambulatoriu, în timp ce bugetele pentru restul secțiilor din spitale vor fi diminuate.
Până acum, universitățile de medicină din România numeau șefii de secție în spitalele clinice, deși acestea nu aveau o relație administrativă sau juridică cu unitățile spitalicești. Managerii spitalelor nu puteau interveni nici măcar în situațiile în care secțiile nu funcționau corespunzător, uneori afectând negativ pacienții. Acest mecanism rigid și netransparent a pus influența universitară mai presus de calitatea actului medical.
Ministrul Alexandru Rogobete a explicat că reforma aduce o schimbare esențială: „Calitatea universitară nu mai poate fi singura recomandare pentru a deveni șef de secție. Este o normalitate pe care trebuie să o readucem în spitale. Știm bine că nu întotdeauna cel mai mare în grad universitar este și cel mai bun lider. Recunoaștem acest adevăr și schimbăm împreună modalitatea de ocupare a funcțiilor de conducere”.
Reforma oferă astfel garanții tinerilor medici performanți, care nu vor mai depinde de ierarhii universitare, ci de competență, proiecte și rezultate. Principalul beneficiu este pentru pacienți, care vor avea acces la secții mai bine organizate și servicii medicale de calitate.
Pe de altă parte, foștii miniștri ai Sănătății Alexandru Rafila și Florian Bodog și-au exprimat public opoziția față de această reformă. Bodog a afirmat că „nu este normal ca șefii de secție să fie numiți prin concurs”, iar Rafila a comparat măsura cu o prevedere din legea fostului ministru Vlad Voiculescu. Totuși, nici Rafila, nici Bodog, în calitate de foști miniștri sau parlamentari, nu au inițiat reforme pentru transparentizarea numirilor în aceste funcții.
Surprinzător, mai mulți lideri PSD, printre care Lia Olguța Vasilescu, Mihai Tudose și Gheorghe Șoldan, și-au exprimat susținerea pentru propunerea ministrului Rogobete. Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că partidul va susține această reformă „chiar dacă sunt nemulțumiți mogulii din sănătate”.
Ministrul Sănătății a subliniat: „Știu că rezistența este mare, dar împreună putem să ne facem bine. Este evident, cu toată bunăvoința pe care o am, că lucrurile nu mai pot continua așa și că trebuie să punem capăt unui obicei care a funcționat doar în avantajul unora. În final, pacienții trebuie să fie cei care câștigă”.
În cadrul ședinței Biroului Permanent Național al PSD, Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, i-a transmis ministrului Rogobete un mesaj de susținere: „Rogobete, eu ți-am spus de ieri că sunt puși pe tine mogulii din sănătate. Atenție mare, Rogobete, deranjezi interesele. Cum am suspiciuni rezonabile că mai sunt și alte lucruri pe care le-ai deranjat, o să mă consult cu specialiști în domeniu și revin cu detalii. Dar bagă la cap: ai deranjat și s-au pus pe tine. Nu te lăsa!”
El a adăugat că „nu e normal ca șefii de secție să fie numiți în spitalele universitare de către universitate și nu prin concurs” și a ridicat suspiciuni legate de modul în care se desfășoară anumite concursuri, fără a face acuzații directe.
Măsura privind numirea prin concurs a șefilor de secție, inclusiv criteriile de performanță, va fi inclusă în Pachetul 2 de măsuri anunțat de Guvernul condus de Nicolae Ciucă.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
