
În ciuda faptului că la începutul anului a fost amânată prin OUG creșterea plafonului maxim de preț până la care poate fi aplicată cota redusă de TVA de 5% în cazul locuințelor, de la 90.000 de euro la 140.000 de euro, pentru 1 ianuarie 2022, scumpirile ar putea veni mult mai rapid pe piața imobiliară din cauza crizei de materiale de construcții. Aceste scumpiri vor afecta toate categoriile de construcții.
Creștere accelerată a prețurilor
Aceasta creștere va veni peste cea a scumpirii materiilor prime, a inflației în creștere, dar și a unei eventuale scumpiri a costurilor de finanțare, după cum preconizează analiștii financiari. „Nu știu dacă vom putea vorbi de o bulă imobiliară pentru că totul depinde de cerere și ofertă. Referindu-ne la tendința de creștere a prețurilor, cred că depinde foarte mult de apetitul pieței, pentru că dacaă cresc foarte ușor prețurile pentru materialele de construcție ce se poate întâmpla este, fie creșterea este absorbită de dezvoltator, fie creșterea este dată în piața consumatorului. Dacă urmează să avem o perioadă de creștere a costurilor de finanțare și asta se va întoarce împotriva celor care au luat credite, da, atunci se poate transforma într-o bulă, dar, în momentul de față îmi este greu să cred că vom putea să definim piața ca într-o bulă”, a declarat recent Alexandra Smedoiu, președintele asociației de analiști financiari CFA Romania pentru Bugetul.ro.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
