
Lovitură pentru parlamentari! Președintele Nicușor Dan a promulgat legea!
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi decretul de promulgare a legii care modifică Statutul deputaților și senatorilor, punând capăt unei practici controversate: decontarea cheltuielilor de cazare pentru parlamentarii care dețin locuințe în Capitală sau în județul Ilfov.
CITEȘTE ȘI: Piteșteanul care a dat peste cap Insula Iubirii! Cine este Octavian, tânăra ispită de 26 de ani!
Noua lege, adoptată de Parlament la finalul lunii iunie, introduce restricții clare privind accesul la sumele forfetare destinate chiriei, care până acum erau acordate pe baza unei simple declarații pe propria răspundere, fără verificări suplimentare. Potrivit noilor prevederi, orice deputat sau senator care are domiciliul ori o locuință în București sau Ilfov, deținută personal sau împreună cu soțul/soția, nu va mai putea beneficia de aceste fonduri.
Legea modifică articolul 41 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, introducând un alineat explicit care limitează accesul la fondurile de cazare doar pentru cei care nu dispun deja de un spațiu locativ în zona Capitalei.
Anterior, suma lunară decontată ajungea la aproximativ 4.600 de lei de persoană. Estimările indică faptul că peste 30 de parlamentari încasează în prezent aceste sume, deși au locuințe în București sau în Ilfov.
Inițiatorii proiectului legislativ, fostul vicepremier Sorin Grindeanu și deputatul Ciprian Șerban (PSD), au subliniat că măsura vizează „responsabilizarea parlamentarilor și eliminarea risipei din banul public”, în contextul mai multor scandaluri de presă legate de abuzul acestor facilități financiare.
Proiectul a fost adoptat în unanimitate de Senat și a primit 361 de voturi „pentru” în Camera Deputaților, beneficiind de sprijinul tuturor partidelor parlamentare.
Legea, înregistrată cu numărul PL-x 210/23.06.2025, va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei, urmând să intre în vigoare după trei zile de la publicare. Această decizie marchează un pas important în direcția moralizării cheltuielilor publice și a întăririi încrederii cetățenilor în integritatea clasei politice.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
