Ludovic Orban baie de mulțime la Nămăiești!

23

Ludovic Orban baie de mulțime la Nămăiești! La primele ore ale zilei, președintele PNL, Ludovic Orban a ajuns în Muscel. A fost așteptat de liberalii din zonă, după care alături de Siegfried Mureșan și Vlad Nistor a urcat și a intrat în mânăstire.

Pe traseu s-a întâlnit cu pelerinii veniți în număr mare la Izvorul Tămăduirii, pentru că aici an de an se organizează și un târg, unde comercianții vin cu produse alimentare, îmbrăcăminte, produse pentru grădinărit sculptate din lemn, etc.

Ludovic Orban a intrat în biserică a stat puțin la slujba oficiată de un sobor de preoți, după care a coborât pe la izvorul cunocut ca unul tămăduitor în zona Muscel, plecând apoi cu alaiul spre Câmpulung unde a mai făcut o baie de mulțime pe Bulevardul Pardon.

,,Ce bine îmi pare că l-am întâlnit pe Ludovic Orban. Mă duc acasă să îi spun la omul meu că a dat mâna cu mine. E slăbuț în realitate. Nu e ca la televizor”, a spus o femeie prezentă la mânăstire să ia apă pentru acasă.

Alte doamne au făcut selfie cu președintele PNL pe traseu, după care și-au urcat fotografiile pe paginile de socializare.