
Lupta liberalilor atinge cote maxime! ARIPA VEȘTEA vrea BLOCAREA Congresului PNL în instanță!
Un grup de 16 lideri liberali, coordonați de Adrian Veștea, a înregistrat o nouă acțiune în instanță la Tribunalul Ilfov, vizând actuala conducere a Partidului Național Liberal. Aceștia contestă oficial modalitatea de convocare a Congresului extraordinar programat pentru duminică, 21 iunie, precum și intenția de a modifica statutul formațiunii politice.
CITEȘTE ȘI: Veste uriașă pentru toți șoferii! Se face o nouă autostradă în România. S-a dat undă verde chiar acum
Conform informațiilor publicate pe portalul instanței și citate de digi24.ro, semnatarii sesizării reclamă faptul că forurile de conducere au convocat Consiliul Național și Congresul extraordinar „cu nesocotirea termenlor staturare”. Aceștia argumentează că „scopul evident este de a modifica Statutul partidului și de a elimina membrii și aleșii cu opinie divergentă”.
Lista semnatarilor îi include pe Monica Anisie, Andrei Baciu, Alina Gorghiu, Sorin Cîmpeanu, Adrian Veștea, Nicoleta Pauliuc, George Scarlat și Ionuț Stroe. Pe lângă contestația privind organizarea internă, a fost depusă și o cerere de chemare în judecată împotriva PNL și a președintelui partidului. Reclamanții solicită atragerea răspunderii civile delictuale și obligarea pârâților, în solidar, la plata unor daune morale de 250.000 de lei pentru fiecare semnatar, suma totală solicitată fiind de 4.000.000 de lei.
Biroul Politic Național (BPN) a convocat Congresul Extraordinar, deși, conform articolului 66 din Statut, această competență aparține exclusiv Consiliului Național.
Crearea unui organism inexistent în Statut, denumit „Consiliu Național Extraordinar”, format din 800 de delegați, a cărui structură nu respectă prevederile articolului 70 din Statut.
Înscrierea modificării Statutului pe ordinea de zi a Consiliului Național, deși articolul 58 alin. 2 prevede că acest lucru poate fi făcut doar de către Congres.
Comprimarea procedurilor de organizare la doar 4 zile, deși Statutul impune termene minime de 45, respectiv 60 de zile.
Impunerea votului deschis, prin ridicarea mâinii, deși Statutul stipulează obligativitatea votului secret pentru deciziile referitoare la persoane.
Nerespectarea unei hotărâri judecătorești executorii, după ce instanța suspendase deja deciziile BPN nr. 22 și nr. 25/2026.
Echipa Veștea susține că întregul mecanism vizează eliminarea membrilor cu opinii diferite, acțiune considerată un „delict de conștiință” interzis de Statut, Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Noul dosar urmează să fie dezbătut în instanță în cadrul unei ședințe programate pentru data de 3 iulie. Acest demers vine în continuarea unei prime sesizări depuse joi la Tribunalul Ilfov, prin care cei 16 liberali au atacat două decizii ale BPN din 15 iunie. Respectivele decizii vizau mandatarea grupurilor parlamentare de a nu vota Guvernul Veștea și sancționarea celor care nu se supun acestei directive.
În prima cauză, Tribunalul Ilfov a admis deja sesizarea liberalilor în cursul zilei de joi. Ca reacție la această hotărâre, conducerea PNL a anunțat că va uza de dreptul de a ataca decizia instanței.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
