ULTIMĂ
ORĂ

Matiz răsturnat în râpă! Două persoane grav rănite!

Matiz răsturnat în râpă! Două persoane grav rănite!

Un autoturism a derapat, a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat într-o râpă dintr-o zonă împădurită a localității Crucea, județul Suceava, oprindu-se pe malul râului Bistrița. Accidentul s-a produs sâmbătă dimineață, iar două persoane au fost rănite în urma impactului, fiind necesară intervenția echipajelor de salvare.

Citește și: S-a aflat! Cât câștigă angajații lui Umbrărescu? Au lăsat joburile din străinătate și s-au întors în țară!

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, în mașină se aflau un bărbat și o femeie. Bărbatul a reușit să iasă singur din autoturism, însă femeia, aflată în stare semiconștientă, a rămas blocată în interior.

Trei pompieri militari de la Detașamentul Vatra Dornei, care se aflau în zonă, au fost primii care au ajuns la locul accidentului, după ce au auzit despre incident prin stația radio. Aceștia au coborât râpa abruptă, de peste zece metri adâncime, și au stabilizat victima până la sosirea echipajelor de intervenție.

Ulterior, la fața locului au ajuns și echipajele SMURD, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță. Bărbatul a fost preluat de paramedici și transportat la spital pentru investigații, iar femeia, care avea multiple traumatisme, a fost asistată medical la fața locului și transportată ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava de către echipajul Serviciului de Ambulanță Județean.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.

Sursa foto Observator

Matiz răsturnat în râpă! Două persoane grav rănite!

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.