
Renumitul medic ATI de la Spitalului Universitar de Urgență București, Elena Copaciu, avertizează asupra valului copleșitor de pacienți cu COVID. Aceasta susține că secțiile ATI sunt copleșite și că, din păcate, mulți dintre persoanele aflate în stare gravă nu conștientizează gravitatea situației și neagă existența virusului și eficiența vaccinului.De asemenea, medicul precizează că în astfel de situații, de multe ori sunt nevoiți să sedeze pacienții.
Recent, medicul Elena Copaciu a descris „iadul” din ATI, așa cum este văzut de cadrele medicale. Din păcate, realitatea în spitale depășește cu mult imaginația celor care umblă pe stradă fără griji și restricții. În cele mai multe cazuri, pacienții sunt aduși pe ultima sută de metri la spital, obligați de rude și cei apropiați.
„Jurnal de front pandemic!
68 de ani, singură, nevaccinată, cu simptome COVID de o săptămână, adusă de la sute de km distanță pentru internare de doi preoți din parohia sa! Direct la critici! 42 de ani, bărbat, nevaccinat, miocardită virală COVID-19. Stare critică. Pacient în jur de 70 de ani, adus cu forța de familie la camera de gardă, simptomatic de multe zile, saturație în oxigen a sângelui- 60%!!… admis direct în terapie intensivă!
4 pacienți de diverse vârste internați simultan cu fenomene de miocardită virală asociată pneumoniei COVID-19 cu mutația Delta. Teolog, peste 50 de ani, cu comorbidități, nevaccinat, externat după cam 5 săptămâni, 4 în terapie intensivă”, și-a început cadrul medical mesajul.
Noi ca popor nu am înțeles ce importantă e sănătatea!
Colegii săi de salon au fost mai puțin norocoși! Tineri cu sau fără comorbidități, nu cred în virus și nici în vaccin, chiar cu măști de CPAP sunt foarte conectați la mediul lor profesional și rămân așa până suntem nevoiți să îi sedăm și aplicăm metode invazive pentru a menține oxigenarea la un nivel care să nu afecteze funcționarea organelor interne!
Din 17 august reanimarea noastră e plină cu critici Covid, mutația Delta. Am dublat capacitatea de admisie. Nu vreți să știți cu ce eforturi! Ne pregătim poate de triplare! Dar nu așa se face medicina acestui secol în Europa!
E vremea să înțelegem exigențe de sănătate publică și să decidem noi ca societate, ce dorim de fapt? Care ne sunt prioritățile! Cred că noi ca popor nu am înțeles ce importantă e sănătatea! Când ești sănătos poți să îți urmezi toate visurile! Fără sănătate e mult, mult mai greu!”, a transmis Dr. Elena Copaciu, prin intermediul paginii de Facebook ROVaccinare.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp