ULTIMĂ
ORĂ

Medic specialist: care sunt cele mai eficiente măsuri de protecție împotriva COVID!

Medicul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului „Matei Balș” din Capitală, a explicat recent care sunt cele mai eficiente măsuri de prevenție și protecție a infecţiei cu COVID.

„În primul rând, vaccinarea care are ca principal obiectiv, împiedicarea formelor complicate. Practic, vaccinarea înseamnă că împiedică evoluţia pacientului către paturile de Terapie Intensivă. Oricât de mult ar creşte acest număr al paturilor de Terapie Intensivă, să ştiţi că pacientul care ajunge acolo, e un pacient critic, care are de cele mai multe ori, o evoluţie imprevizibilă, chiar dacă are pat la Terapie. Ideea e să găseşti o variantă care să prevină. Şi în primul rând e vaccinarea.

De asemenea, sunt măsurile despre care am auzit de când a început pandemia şi cred că acum ar trebui să le punem în practică. Şi nu pentru că există restricţii, sau că ne obligă cineva, ci pentru că ştim sigur ce anume ne protejează. Şi mă refer şi la evitarea unor zone aglomerate, evitarea spaţiilor închise în care să fim mai mulţi.  Cred că ştim foarte bine ce avem de făcut. Și cum să purtăm masca corect, şi regulile de igienă, și tot ce am făcut de-a lungul pandemiei.”, a declarat recent medicul Adrian Marinescu.

 

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.