ULTIMĂ
ORĂ

Metoda de negociere a vicelui Polexe: “Pot să le comemorez neamul!”

Eșuarea demersurilor de cumpărare a Vilei Florica din Ștefănești de către Consiliul județean de la moștenitorii Brătienilor pun într-o situația foarte delicată existența Centrului de Cultură Brătianu. Instituția a primit răgaz până la 1 octombrie din partea proprietarilor, apoi, dacă imobilul nu va fi cumpărat de CJ, va trebui să se mute. Deși consilierii județeni ai PSD au dinamitat, practic, orice tentativă de negociere, nedorind înființarea unei comisii care să discute prețul cu proprietarii, vicepreședintele CJ, Constantin Polexe, spune că oricum nu prea aveau ce oferi, în condițiile în care moștenitorii Brătienilor au cerut 3 milioane de euro.  Bonusul pe care l-ar fi aruncat în joc Polexe la masa negocierilor este unul halucinant. Suma pentru achiziție este alocată în buget. Din păcate, negocierea a înghețat. Colegii mei trebuie să dea un vot pozitiv. Noi le-am fi propus proprietarilor plata în tranșe, aveam un milion de lei pentru anul acesta (puțin peste 200.000 euro). De unde să știu cât este nevoie? Eu spun că bugetul Cj poate suporta atâta și atunci stau la masa negocierii. Pot să stau de vorbă cu familia și să le spun că le comemorez neamul an de an, ar fi o propunere de suflet”, a declarat Polexe.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.