ULTIMĂ
ORĂ

Mihai Coteț, mesaj ferm: „Orice zi în care PNL rezistă presiunilor este o zi bună pentru democrație”

Mihai Coteț, mesaj ferm: „Orice zi în care PNL rezistă presiunilor este o zi bună pentru democrație”

Senatorul Mihai Coteț, vicepreședinte al Senatului și președinte al organizației PNL Pitești, afirmă că rezistența Partidului Național Liberal în fața presiunilor politice reprezintă un test important pentru democrația românească și pentru credibilitatea partidului în raport cu propriul electorat.

CITEȘTE ȘI: Vestea momentului pentru toți șoferii! S-a aflat data când va fi gata Autostrada Sibiu-Pitești. E oficial!

Într-o declarație publică, Mihai Coteț susține că în ultimele săptămâni miza nu a fost doar formarea unui nou guvern, ci și capacitatea PNL de a-și păstra autonomia decizională și de a rămâne fidel direcției asumate. „Orice zi în care Partidul Național Liberal rezistă presiunilor de a-și abandona propriile decizii este o zi bună pentru democrație. Nu trebuie să fii liberal ca să înțelegi asta”, a transmis senatorul.

Liderul liberal de la Pitești a subliniat că, în cadrul ședinței Biroului Politic Național, a susținut respingerea unor presiuni și influențe externe asupra deciziilor partidului.

„Am fost mândru că, în ședința BPN de aseară, cu un vot reprezentativ, am spus NU asaltului orchestrat de mediatori și vechi jucători politici. Am spus NU compromisului. Am spus NU combinațiilor toxice. Am spus NU vechilor metehne ale clasei politice. Am spus NU jocurilor de culise. Am spus NU politicii făcute în interes de grup. Am spus NU trădării propriului electorat”, a declarat Mihai Coteț.

Mihai Coteț: „Convingerile mele nu sunt de vânzare și nu se negociază”

Potrivit acestuia, într-o democrație funcțională, partidele trebuie să își stabilească singure conducerea, reprezentanții și direcția politică, fără intervenții sau presiuni din exterior.

Senatorul avertizează că abandonarea principiilor în urma unor negocieri de culise poate afecta atât credibilitatea unui partid, cât și sănătatea sistemului democratic.

„Într-o democrație sănătoasă, partidele își aleg singure liderii, direcția și reprezentanții. Nu le sunt impuse din exterior prin presiuni, prin negocieri paralele, prin jocuri murdare, prin încercări de a transforma convingerile în monedă de schimb. Pentru că atunci când un partid renunță la propriile principii sub presiune, pierde partidul. Și când toate partidele ajung să funcționeze astfel, pierde democrația”, a precizat acesta.

În final, Mihai Coteț și-a reafirmat susținerea pentru procesul de reformă din PNL și pentru direcția politică promovată de Ilie Bolojan.

„Convingerile mele nu sunt de vânzare și nu se negociază. Aleg să rămân acolo unde am fost și ieri: de partea principiilor, a reformei și a direcției asumate alături de Ilie Bolojan pentru PNL, indiferent de cum încearcă unii să distorsioneze realitatea”, a transmis senatorul Mihai Coteț.

Declarația liderului PNL Pitești vine într-un context politic marcat de negocieri intense privind viitoarea formulă de guvernare și de dezbateri interne privind direcția partidului. Potrivit lui Mihai Coteț, menținerea principiilor și respectarea voinței membrilor și a electoratului trebuie să rămână priorități esențiale pentru Partidul Național Liberal.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.