
Aproximativ 5.000 de elevi cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani și circa 3.000 de tineri cu vârsta între 16 și 19 ani s-au vaccinat în ultimele zile, anunță ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Numărul elevilor cu vârsta între 12 și 16 ani, vaccinați, este de peste 34.700. Potrivit acestuia, în ultimele zile s-au vaccinat 3.000 de tineri din categoria 16-19 ani, iar rata de vaccinare la categoria 16-19 de ani e puțin peste 20%, iar la 12-15 ani aproape 5%.
„Am avut un progres important la categoria de vârstă 12-15 ani. Numărul lor a crescut la ultima raportare la 34.706, cu câteva zile înainte fiind puțin peste 29.000. Deci 5.000 de elevi vaccinați în câteva zile – un progres important, nu atât de mare pe cât ne-a dorit, dar un progres important. Vom verifica la această categorie de vârstă și la sfârșitul săptămâna care e rata de infectare”, a declarat recent ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
