prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Mii de salariați sunt vizați! Ce se va întâmpla cu salariile în 2018

În ultima perioadă, unul dintre cele mai discutate subiecte și cel care l-a scos din sărite pe Mihai Tudose, a fost trecerea contribuțiilor CAS și CASS în ograda anagjatului. Deși premierul a specificat foarte clar că acest lucru nu se va întâmpla, încă se fac anumite scenarii pe baza acestui subiect, iar specialiștii consideră că acest lucru ar fi benefic pentru angajați, dar și pentru angajatori din punctul de vedere al simplificării sistemului.

Potrivit ZF, această trecere aduce în discuție și majorarea salariilor pentru ca netul anjaților să rămână neschimbat în urma plății acestor contrbuții.

Danie­la Oprescu, tax director KPMG, precizează că această mutare va reduce cheltuielile companiilor, fără a afecta salriul angajatului, dar există încă semne de întrebare legate de modalitatea în care guvernul va aplica aceste măsuri, în spe­cial obligativitatea companiilor de a majora salariile brute.

„Mutarea aduce o simplificare a siste­mu­lui, reduce numărul de contribuţii, nivelul con­tribuţiilor, e mai simplu pentru companii. Dacă mă­sura se implementează simultan cu creşte­rea salariului brut cu 22,75% şi scăderea impo­zitului pe venit la 10%, nu va pierde nimeni, sa­lariul net nu scade şi angajatorii rămân doar cu costul salariului brut“, a explicat Daniela Oprescu.

Potrivit sursei citate, la un salariu net de 2.100 lei, brutul este 3.000 lei, iar adunând contribuţiile totale ale angajatorului cheltuiala totală a acestuia urcă la circa 3.700 lei. Astfel, pentru a da un salariu net de 2.100 lei, angajatorul plăteşte acum un plus de 75% din net.

Dacă la nivel legistlativ se va stabili majorarea salariului brut sau menținerea lui la un nivel constant, lucrurile se vor complica pentru companiile private, deoarece Guvernul nu precizează cum se va impune majorarea sala­ri­ilor brute la com­pa­niile private.

„Dacă angajatorul nu modifică salariul brut, angajatul va pierde. Nu se menţionează în pro­gram cum se va face această creştere, dar se spu­ne că este pentru toţi angajatorii, nu doar pen­tru cei de la stat“, subliniază Daniela Oprescu.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Acasă

Știri noi

Distribuie

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs