
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a susținut o conferință de presă luni, în urma întâlnirii pe care a avut-o cu inspectoratele școlare județene. El a explicat că, în momentul de față, închiderea școlilor în funcție de cazurile de Covid-19 este la latitudinea conducerii fiecărei unități de învățămnt în funcție de situația specifică de acolo, iar directorii nu ar trebui să mai aștepte o decizie centralizată de la nivelul Ministerului Educației și să fugă de răspundere.
„Conducerea școlii, singura capabilă să cunoască realitățile din acea școală”
„Avem pe de altă parte articolul 6, alineatul 9 și articolul 3, alineatul 2, care reglementează situațiile specifice mult diferite de la o școală la alta, de la un județ la altul. Situația este diferită într-o școală în care rata de infectare este peste șase la mie, peste unu la mie față de o școală în care rata de infectare în localitate este 18, 19 sau 20 la mie. Situația este diferită într-o școală în care avem un caz de îmbolnăvire sau de carantină în rândul cadrelor didactice, sau niciun caz, față de situația în care avem 10 – 15 cazuri de îmbolnăvire. Aceste lucruri pot fi cunoscute doar la nivelul școlii.
Situația este diferită într-o școală care are clase cu număr redus de elevi și în care se învață într-un singur schimb, față de o școală în care sunt trei schimburi cu efective duse la maximum din perspectiva numărului de elevi. Aceste situații sunt cunoscute doar la nivelul școlii și atunci separat de regulile generale, cunoscute, cele două, avem o posibilitatea trecerii în online a oricărei școli din România, se emite această solicitare prin conducerea școlii, care este singura capabilă să cunoască realitățile din acea școală. Situația este de solicitare către inspectoratul școlar județean, dacă școala, din lipsă de resurse, nu are suficiente cadre didactice, pentru că sunt în carantină sau sunt infectate, deci nu pot veni la școală cu prezență fizică, iar rata de infectare este atât de mare în localitatea încât o mare parte din părinți își exprimă îngrijorarea și refuză să își trimită copiii la școală. Am luat legătura cu inspectoratele și ele vor aproba aceste solicitări indiferent de numărul lor. A doua situație este cea în baza articolului 6, alineatul 9, când este nevoie de avizul DSP și de hotărârea Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Directorii școlilor împuterniciți să decidă dacă unitatea se închide sau nu
Resping categoric acea fugă de răspundere manifestată, în puține situații, dar manifestată, din partea unor director de școli care, neînțelegând că atunci când ești directorul unei școli ți-ai asumat responsabilitatea gestionarii situației din acea școală, și așteaptă la nivel uniform o decizie centralizată, o decizie centralizată care nu poate fi luată tocmai din cauza condițiilor diferite între cele 17.632 de școli.
Directorii școlilor și Consilul de Administrație al școlii au datoria și responsabilitatea să cunoască situația din școală, de aceea și-au asumat conducerea unei școli, lucru pe care îl vom verifica și cu ocazia concursului pentru ocuparea posturilor de directori.
Mesaj pentru părinții care țin copiii acasă: Înțeleg îngrijorarea legitimă, îngrijorare pe care o consider legitimă din partea părinților care au copii în școli în care rata de infectare este foarte mare. În același timp însă, știut fiind faptul că mall-urile și multe alte activități sunt deschise, îmi place să cred că acei părinți care se îngrijorează cu privire la siguranța copiilor în școală se vor îngrijora și cu privire la trimiterea copiilor în alte colectivități în care activitățile sunt permise.”, a precizat în urmă cu puțin timp Sorin Cîmpeanu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp