ULTIMĂ
ORĂ

Ministrul Muncii, anunț șoc pentru milioane de pensionari! Legea pensiilor va fi schimbată!

Legea pensiilor se va schimba, deşi cea aflată în vigoare încă nu a fost complet implementată. Ministrul Muncii, Raluca Turcan a anunțat recent că este nevoie de o nouă lege a pensiilor care va fi gata, în cel mult doi ani. De asemenea, ea a precizat că anul acesta, pensionarii vor avea o majorare de 14%.

„Cu tot acest efort pe care îl facem, inclusiv cu atragerea de fonduri europene prin Programul naţional de recuperare şi rezilienţă, în maxim doi ani, între un an şi jumătate şi doi ani, sperăm să avem o nouă lege a pensiilor, cu dosarele recalculate. Legea pensiilor are două etape: are partea legislativă, prin care pregătim întrega formulă în baza căreia se vor recalcula pensiile, şi etapa tehnică, de evaluare.

”Avem 250.000 de dosare în format letric, adică cu șine, neintroduse în calculator”

În momentul acesta avem 250.000 de dosare în format letric, adică cu șine. Cum îşi propunea cineva să le recalculeze, dacă nici macar nu sunt introduse într-un calculator?

Avem 1,3 milioane dosare într-un sistem informatic adaptat şi nu prea, şi mai avem alte 3,6 în alt sistem informatic. Noi speram ca în maxim doi ani să avem o nouă alege a pensiilor cu dosarele recalculate”, a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by
ns.fm