Mistreții au invadat comuna argeșeană Dâmbovicioara!

Mistreții au invadat comuna argeșeană Dâmbovicioara! Comuna argeșeană Dâmbovicioara a fost atestată în luna martie a anului trecut ca stațiune turistică de interes național.

Amplasată într-un peisaj deosebit, cu numeroase obiective turistice și cu o circulație turistică permanentă, localitatea se confruntă cu o problemă extrem de gravă: prezența turmelor de porci pe străzi, în curți, ba chiar și în case.

Prezent la Colegiul Prefectural de miercuri, 30 ianuarie, primarul comunei, Dumitru Secăreanu, își strigă pentru a mia oară durerea autorităților județene. ”Se pune mai mult accent pe mistreți decât pe oameni. Turme de porci se plimbă pe străzi, le intră oamenilor în curți. Ba chiar, săptămâna trecută, într-o gospodărie s-au trezit cu porcii mistreți şi în casă. Mi-e teamă pentru copii. Aceștia pleacă de dimineață la școală și așteaptă mijloacele de transport în comun în stație. Dacă ajung porcii mistreți la ei? Potrivit legislației, porcii mistreți nu pot fi împușcați. Vă rog să mă ajutați! Nu este prima dată când mă adresez autorităților județene! Haideți să luăm lucrurile puțin mai în serios și să rezolvăm această problemă!”, a declarat primarul comunei Dâmbovicioara, adresându-se autorităților județene, prefectului Emilian Dragnea și președintelui CJ Argeș, Dan Manu.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.