
Mobilizare MAJORĂ a POLIȚIȘTILOR judiciari și CRIMINALIȘTILOR! Un elev a MURIT la școală după ce i s-a făcut rău!
Tragedie într-o unitate de învățământ din județul Botoșani, unde un elev în vârstă de 14 ani a murit marți, după ce i s-a făcut rău în timpul orelor. Potrivit datelor, poliția a demarat deja o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale acestui incident nefericit.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au informat că polițiștii din cadrul Secției Rurale 1 au fost alertați cu privire la faptul că adolescentul, care locuia în comuna Mihai Eminescu, s-a stins din viață după ce a acuzat stări de rău în incinta școlii.
Pentru a investiga condițiile în care a survenit decesul, la nivelul poliției a fost mobilizată o echipă de specialiști. ”S-a constituit echipă operativă formată din poliţişti judiciari şi criminalişti, care s-au deplasat la faţa locului pentru a efectua cercetări cu privire la împrejurările în care s-a produs decesul”, au precizat autoritățile.
În prezent, oamenii legii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cauza exactă a morții elevului de 14 ani urmează să fie stabilită de medicii legiști, în urma efectuării necropsiei.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
