ULTIMĂ
ORĂ

Mucenici pufoşi şi plini de savoare

În fiecare an, pe 9 martie, Biserica îi prăznuieşte pe Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia (40 de soldaţi ucişi pentru că nu au renunţat la credinţa crestină), de aceea i se mai zice şi sâmbăta morţilor, credicioşii împărţind în această zi pentru cei dragi care au decedat. Potrivit credinţei populare, în această zi se deschid mormintele şi porţile Raiului, iar gospodinele fac 40 de colaci numiţi sfinţi, mucenici sau bradoşi. Tot o altă tradiţie populară este aceea ca bărbaţii să bea 44 de pahare de vin. Există două moduri de a face mucenicii, depinde de zonele din care provin gospodinele, De exemplu, în Muntenia şi Dobrogea mucenicii sunt fierţi, în Moldova mucenicii se coc. Mai există, bineînţeles, şi varianta de a folosi mucenicii din comerţ, dar nu au aceeaşi savoare. Totuşi, pentru a obţine mucenicii pufoşi şi delicioşi, trebuie să aveţi puţină îndemânare şi răbdare.

Mucenici munteneşti
Ingrediente
Aluat de post : 200 ml apă, 400 g făină, 1 praf de sare.
Aluat de dulce: 4 ouă mari, 400 g făină, 1 praf de sare.
Pentru sirop: 1,5 l apă, 350- 400 g zahăr, coajă de la o lămâie şi o portocală, esenţă de rom, scorţişoară, vanilie (optional), 400-500 g nucă măcinată crudă sau prăjită.
Mod de preparare:
Într-un bol se pun făina cernută, sarea şi apa sau oul. Se frămantă foarte bine, până iese un aluat elastic. La aluatul cu ou, dacă iese prea tare, mai adăugaţi 1- 2 linguriţe de apă rece. Trântiţi aluatul de masă de 10 – 12 ori ( o să devină astfel mult mai elastic aluatul). Se înveleşte în folie de plastic şi se lasă să se odihnească o oră.
Modelarea mucenicilor
Dacă aveţi forma specială pentru mucenici, întindeţi o foaie groasă de 2 – 3 mm şi apoi decupaţi mucenici în formă de 8. Dacă nu, se împarte aluatul în bile cât o nucă, apoi se întind fâşii subţiri, mai subţiri decat un creion. Se rup bucăţi lungi cam de 6 – 7 cm, se face un cerculeţ, apoi se dă forma de 8. Se modelează în acest mod toţi mucenicii. Se aşează apoi într-o tavă, pe un şervet din pânză sau pe hârtie de copt şi se lasă la uscat 1- 2 zile. O metodă mai rapidă de uscare este aceea de a-i introduce în cuptor, la foc minim (cea mai mică treaptă). Se lasă uşa întredeschisă (puteţi pune o lingură de lemn pentru a împiedica să se închidă uşa la cuptor). Dacă aveţi cuptor cu ventilaţie, daţi drumul şi la ventilaţie. Lăsaţi cam 30 de minute, apoi opriţi focul, dar lăsaţi mucenicii în cuptor încă o oră. După acest timp, mucenicii sunt gata de fiert.
Cum se obţine siropul pentru mucenici:
Într-o oală se pun la fiert apa, zahărul şi aromele, când clocoteşte apa, se adaugă mucenicii. După ce au dat în clocot, urmăriţi până când se ridică la suprafaţă mucenicii. Din acest moment, mai trebuie să fiarbă cam 5 minute. Scoateţi un mucenic şi gustaţi din el, astfel vedeţi dacă este fiert. Când sunt gata, se opreşte focul, se adaugă acum romul (ca să nu se evapore la fiert şi să se piardă aroma) se lasă 15 – 20 de minute să respire, apoi se servesc, adăugându-se nucă măcinată (nuca se înnegreşte în timpul fierberii şi poate deveni chiar amăruie). Nuca poate fi crudă sau prăjită.
Dacă nu dispuneţi de timp puteţi folosi mucenici cumpăraţi din comerţ şi îi puneţi la fiert în siropul obţinut şi îi lăsaţi atâta timp cât este recomandat pe pachet.

 

Mucenici moldoveneşti umpluţi cu nucă
moldovenesti

Ingrediente
Pentru aluat
• 500 g de făină albă
• 250 – 300 ml de lapte călduţ
• 40 g de zahăr
• 1 ou
• 7 g de drojdie uscată sau 25 g drojdie proaspătă
• 1 varf de linguriţă de sare
• coajă de lămâie, portocală, vanilie, rom (ce preferaţi)
• 50 g de unt
Umplutura pentru mucenici
• 300 g de miez de nucă
• 1 vârf de cuţit de scorţişoară
• 50 – 100 g zahăr, depinde cât de dulce vreţi să fie umplutura
• lapte
Mod de preparare:
Pentru început se prepară aluatul dospit. Prima dată se cerne făina, apoi se pune drojdia uscată în făină şi amestecaţi. Puneţi şi sarea într-o parte, adăugaţi oul, zahărul, extractul de vanilie sau ce altă aromă doriţi să folosiţi. Adăugaţi şi o parte din laptele călduţ şi începeţi să amestecaţi, nu îl puneţi pe tot, pentru că depinde de făină. Pe măsură ce frământaţi e posibil să mai fie nevoie de lapte, în funcţie de cât de uscată este făina. Dacă folosiţi drojdie proaspătă, puneţi 25 g într-o ceşcuţă cu puţin zahăr şi lapte călduţ. Frământaţi aluatul pe masă şi nu în castron, va fi mult mai pufos şi mai fin. Se poate frământa şi la robot, se folosesc aceleaşi ingrediente, dar prima dată se pun lichidele. Frământaţi bine, de la margine spre interior, mai ungeţi masa cu puţin unt şi continuaţi. Cam 10 minute trebuie să dureze frământarea. Puneţi aluatul într-un vas şi îl lăsaţi să crească la un loc călduţ, pentru 40-50 de minute. Ungeţi din nou masa cu unt şi frământaţi din nou, la fel, de la margine spre mijloc, fără să rupeţi aluatul. Lăsaţi din nou aluatul la crescut pentru alte 30 – 40 de minute, după care veţi face şi a treia frământare. Aceste frământări nu sunt obligatorii, dar ajută mult să obtineţi un aluat pufos şi fin. Se frământă aluatul, pentru ultima data, şi îl trântiţi de câteva ori de masă.
Mod de prepare a umpluturii pentru mucenici
Alegeţi din miezul de nucă bucăţile mai mari, le veţi folosi pentru a presăra mucenicii deasupra. Peste restul de nucă adăugaţi zahărul şi scorţişoara, apoi amestecaţi. Puneţi laptele şi amestecaţi până când se leagă.
Modelarea mucenicilor
mucenici1 300x166 1Ungeţi masa cu puţin ulei, faceţi un sul pe care îl veţi împărţi în 8 bucăţi. Întindeţi fiecare bucată de aluat, puneţi umplutura în interior, închideţi cu atenţie aluatul, apoi uniţi capetele şi formaţi un 8 frumos. Se procedează la fel pentru fiecare bucată de aluat. Se pun mucenicii obtinuţi în tava de cuptor tapetată cu hârtie de copt, se ung cu ou. Puneţi tava la cuptor la o temperature de 160 – 170 de grade Celsius, foc sus-jos la cuptoarele electrice, foc mediu la cuptoarele pe gaz. Coacere dureaza 20-30 de minute. După ce îi scoateţi din cuptor, ungeţi mucenicii cu miere de albine. Dacă nu aveţi miere de albine, puteţi face un sirop concentrat de zahăr, cu 100 ml apă şi 100 g zahăr, la care adăugati rom, coajă de lămâie. Presăraţi nuca măcinată pe deasupra.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.