
O nouă formațiune politică, Partidul Națiune Oameni Împreună (NOI), va fi lansată sâmbătă, 12 februarie 2022, la Cluj Napoca. Partidul NOI se definește ca fiind o formațiune de centru-stânga care are ca valori, printre altele, garanția drepturilor și libertăților fundamentale, libera dezvoltare a personalității umane, protejarea categoriilor vulnerabile. La evenimentul de lansare va participa argeșeanul Francesco Șerban, (consultant fiscal, expert fiscal judiciar, antreprenor), unul dintre liderii acestei formațiuni, care ne-a declarat următoarele:
„Este datoria noastră să ne asigurăm că ne ridicăm la înălțimea numeroaselor provocări cu care ne confruntăm, însă avem multă rezistenţă şi suntem mânați de convingerea că împreună vom izbândi. Vă cerem să credeți în șansa reală ca fiecare dintre NOI să trăim într-o democrație funcțională, într-o țară civilizată, într-o lume mai bună. Vă cerem să credeți în șansa României. NOI credem!”
”NOI reclădim România pe care o imaginăm pentru generațiile viitoare, România pe care o dorim pentru NOI!” „După un început în care am imaginat împreună și am crezut că încă mai avem șansa de a conviețui într-o Românie a normalității, NOI am hotărât că este momentul să înființăm o nouă formațiune politică: Partidul NAȚIUNE OAMENI ÎMPREUNĂ. Suntem un partid de centru-stânga și credem că România are nevoie de o asumare responsabilă a esenţei valorilor comunităţii. Filosofia noastră are la bază faptul că gradul de bunăstare este determinat mai mult de modul în care sunt distribuite fondurile publice și mai puțin de volumul fondurilor disponibile ale unei țări. Partidul NOI – NAȚIUNE OAMENI ÎMPREUNĂ consideră că este momentul ca România să iasă din etapa indignării şi să reintre acum într-o etapă a organizării politice reale și a reașezării societății, în ansamblul său. Rațiunea primă a partidului NOI este ca, în situația deciziilor de interes major pentru România, să putem lua drept pildă, ,,Declarația de la Snagov”, astfel încât să existe consens, responsabilitate, conștiință și luciditate politică, atunci când avem în vedere destinul țării. Încurajăm o abordare ce trebuie să înlocuiască politica agresivă, lipsită de viziune, de transparență a actului decizional și bazată doar pe interese de partid. Valorile în care credem sunt garanția drepturilor şi libertăţilor fundamentale, libera dezvoltare a personalităţii umane, protejarea categoriilor vulnerabile, demnitate, unitate și preocuparea permanentă pentru perenitatea valorilor democratice. NOI reclădim România pe care o imaginăm pentru generațiile viitoare, România pe care o dorim pentru NOI!” se arată în comunicatul Partidului NOI. Contact: Biroul de presă al Partidului NOI: E -mail: [email protected], Mobil: +40 721 914 842; +40 747 266 762, Website: https://www.partidulnoi.ro, Facebook: https://www.facebook.com/NatiuneOameniImpreuna
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp