
Căderea Guvernului Ponta este doar o chestiune de timp pentru unii, în timp ce pentru alţii pare să fie doar o tentativă fără şanse de reuşită. Cum nimic nu este imposibil, PNL se pregăteşte de guvernare şi nu doar că a pregătit, deja, guvernul din umbră, dar, şi în teritoriu, începe împărţeala funcţiilor. Şi prima pusă în discuţie este, desigur, cea de prefect. Şi foştii pedelişti, dar şi vechii liberali fac liste şi-şi scot oamenii la încălzire.
Prima şansă o are fostul PDL
Dacă este să ne luăm după algoritmul agreat la nivel naţional, în Argeş, primul cuvânt de spus l-ar avea PDL-ul, care, în Comitetul executiv Judeţean are un om în plus. Doar că, din păcate, partidul nu se poate lăuda cu înalţi funcţionari publici gata oricând să poată prelua o asemenea responsabilitate. Ion Cîrstoiu, fost prefect, dar retras de ceva vreme nu doar de la partid dar şi din viaţa publică ar îndeplini atributele necesare. Greu de crezut că, odată ieşit la pensie, ar mai accepta o re…….Ovidiu Marinescu, fost suprefect nu pare, ciudat, interesat să-şi lase avocatura pentru a deveni prefect, deşi spun unii, ar fi o variantă agreată. Cum însă n-a excelat în activităţile de partid, nici nu-i rupe nimeni mânecile pentru o asemenea poziţie. Actualmente liberal cu acte în regulă, fostul APR-ist, PNL-ist, PLD-ist, PDL-ist, FC-ist, revenit în PNL, Gheorghe Davidescu s-ar califica cu brio la o asemenea poziţie, mai ales că nu doar că-i place, dar a şi experimentat-o. Şi, dacă ar ajunge acolo, şi-ar aminti, cu siguranţă multe şicane pe care le-a îndurat de când e tânăr pensionar. Atâta doar că, de la episodul stenogramelor liberale, vechilor membri PNL li se cam ridică părul în cap când aud de Gogu, ceea ce-i subţiază acestuia simţitor şansele de reuşită. Ar mai rămâne Gabi Popa, fost senator şi fost şef al diverselor direcţii de sănătate, pe care-l califică pentru această poziţie faptul că a deţinut calitatea de demnitar în Parlamentul României. Nu-l califică munca de partid, dar, cum mereu a avut noroc la funcţii bune când i-a ajuns partidul la guvernare, nimic nu ne-ar mai mira.
Prefectul n-ar mai trebui să fie apolitic
Planurile foştilor pedelişti ar putea fi date peste cap de renunţarea la anumite criterii pe care un aspirant la postul de prefect să le îndeplinească. Mai exact, prefectul să fie demnitar, să-şi asume apartenenţa politică şi să nu mai facă parte din corpul înalţilor funcţionarilor publici. Cel puţin aceasta este părerea senatorului Ion Popa, copreşedinte al PNL Argeş şi fost prefect. În opinia sa, în momentul în care nu a mai fost la conducerea Prefecturii Argeş i s-a oferit un post cu mult sub cel de prefect, nefiind în fapt respectate abilităţile, calificarea şi aptitudinile unui înalt funcţionar public. „ Dacă la schimbarea din funcţie, faptul că eşti înalt funcţionar public nu valorează nimic, atunci ce rol are să mai aplicăm asemenea proceduri?” a adăugat senatorul Popa. Acesta este de părere că schimbarea legii ar fi benefică şi că, în primul rînd ar trebui luate în calcul calităţile persoanelor propuse şi principiile după care sunt alese. Dacă ar fi să se renunţe la povestea cu obligativitatea calităţii de înalt funcţionar public, lista potenţialilor candidaţi la şefia Prefecturii Argeş s-ar mări, adăugăndu-se, la prima strigare copreşedintele Dan Bica şi primvicepreşedintele Gheorghe Alexei.
Şi liberalii tradiţionali au doritorii lor
În cazul în care ar exista o înţelegere între membrii celor două partide fuzionate şi prefectul ar fi numit de la vechiul PNL, cu siguranţă că primul clasat ar fi Cristian Soare. Având în vedere că vizează să candideze la funcţia de primar a municipiului Piteşti, numai bine că la Prefectură şi-ar face încălzirea. Dar n-ar fi singurul. Fost parlamentar, Adrian Miuţescu ar putea fi cu uşurinţă numit, la fel ca şi alţi membri de partid cu calitate de funcţionar public. Ar fi fost şi cazul lui Dan Ionescu, fost secretar de stat şi şef pe la Nuclearelectrica, dar, între timp s-ar fi înscris puţin în partidul lui Dan Voiculescu. Revenind la punctul de vedere al lui Ion Popa, şef al grupului de senatori liberali din Parlamentul României, intenţia de asumare politică a funcţiei de prefect (ceea ce este şi normal până la urmă, prefectul fiind reprezentantul în teritoriu al unui guvern politic) deschide opţiunile PNL pentru desemnarea prefectului celui mai potrivit.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
