prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Noul medicament minune împotriva COVID, fabricat în Israel! Pacienții, externați în cinci zile!

Aproximativ 93% din cei 90 de pacienţi cu COVID trataţi în mai multe spitale din Grecia cu un nou medicament dezvoltat de o echipă de la Centrul Medical Sourasky din Tel Aviv au fost externaţi în cinci zile sau mai puţin, scrie The Jerusalem Post, potrivit Mediafax. Studiul de faza a doua a confirmat rezultatele fazei 1, care a fost efectuată în Israel iarna trecută şi a văzut 29 din 30 de pacienţi în stare moderată până la gravă recuperându-se în câteva zile.

„Scopul principal al acestui studiu a fost de a verifica dacă medicamentul este sigur. Până în prezent nu am înregistrat niciun efect secundar semnificativ la niciun pacient din ambele grupuri.”, a declaratprof. Nadir Arber.

 După administrarea tratamentului, 19 din 20 de pacienţi cu COVID nu au nevoie de terapie

Studiul a fost realizat la Atena, deoarece Israelul nu avea suficienţi pacienţi relevanţi. Investigatorul principal a fost comisarul coronavirus al Greciei, prof. Sotiris Tsiodras. Arber şi echipa sa, inclusiv dr. Shiran Shapira, au dezvoltat medicamentul pe baza unei molecule pe care profesorul o studiază de 25 de ani, numită CD24, care este prezentă în mod natural în organism. „Este important să ne amintim că 19 din 20 de pacienţi cu COVID-19 nu au nevoie de terapie. După o fereastră de cinci până la 12 zile, aproximativ 5% din pacienţi încep să se deterioreze.”, a precizat Arber.

 

Arber a subliniat că tratamentul, EXO-CD24, nu afectează sistemul imunitar în ansamblu, ci vizează doar acest mecanism specific, ajutând la regăsirea echilibrului său corect. „Acesta este un medicament de precizie. Steroizii, de exemplu, opresc întregul sistem imunitar. Echilibrăm partea responsabilă pentru furtunile de citokine folosind mecanismul endogen al corpului, adică instrumente oferite chiar de organism”.

Echipa este acum gata să lanseze ultima fază a studiului. „Sperăm să o finalizăm până la sfârşitul anului”, a spus Arber. Dacă rezultatele sunt confirmate, el a promis că tratamentul poate fi pus la dispoziţie relativ rapid şi la un cost redus.

 

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs