Teama de a merge la medic reprezintă o realitate a societății noastre, însă ultimii trei ani au acutizat puternic această problemă. Pitești Arena găzduiește un centru medical special amenajat, în care, timp de trei zile, 14 – 16 aprilie, cei interesați își vor putea face o serie de analize gratuite. Pentru programări sunați la numărul – 0376 506 070.
Mulți români nu au timp, nu au bani și nu au curaj să afle ce îi doare. De aceea Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România oferă servicii medicale gratuite,în spații create special în acest sens, în colaborare cu Primăria Pitești. Evenimentul este unul de educație și prevenție. Este vorba despre o campanie de screening gratuit, în cabinete special amenajate pentru efectuarea de ecografii, astfel încât să se poată oferi servicii medicale atât doamnelor, cât și domnilor.
„Alături de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, am vizitat spitalul de campanie din Pitești Arena! Este primul eveniment caritabil de acest gen din sudul României, anul acesta!
Campania Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea – Din grijă pentru tine – oferă servicii medicale pentru aproximativ 2000 de persoane! Primăria Municipiului Pitești este partener în acest eveniment! Ne bucură implicarea oricăror organizații serioase, așa cum declara ministrul Rafila, în mod special a Bisericii Adventiste, Patriarhiei Române, în oferta alternativă de servicii publice de sănătate! Felicitări medicilor, personalului implicat voluntar!”, a postat primarul Piteștiului, Cristian Gentea, pe pagina personală de Facebook.