Nu au vrut să facă jocul PSD! Doi candidați independenți la Primăria Pitești susțin Echipa PNL și pe Sorin Apostoliceanu

268

PSD vs. PNL – acesta este marele meci care va fi disputat duminică, 27 septembrie. Piteștenii au de ales între alți patru ani de PSD sau… SCHIMBAREA pe care mulți o așteaptă. La cum arată toate sondajele realizate de case de sondaj independente, PSD și PNL luptă umăr la umăr, despărțindu-le câteva procente, în timp ce restul contracandidaților se află la o distanță apreciabilă.

Dragoș Alexandru – un aliat împotriva intereselor imobiliare și a haosului urbanistic

Dragoș Alexandru, candidat independent la Primăria Pitești și pe listele pentru Consiliul Local, a făcut apel la toți cei care îl cunosc să îl voteze pe Sorin Apostoliceanu pentru funcția de primar. Cu o expertiză apreciabilă în zona de urbanism și arhitectură, acolo unde Piteștiul este un dezastru pe toată linia, acesta a declarat că va ține aproape de Echipa PNL pentru a stopa toate dezastrele care deja se întrevăd la orizont: un PUG (Plan Urbanistic General) care va însemna distrugerea Pădurii Trivale în favoarea intereselor imobiliare imense și alte proiecte care se află pe masa Consiliului Local și care vor contribui la haosul urbanistic actual.

„Ne aflăm la final de campanie. Este evident între cine și cine se va da lupta. Sunt un tip responsabil, îmi iubesc orașul și nu vreau să fiu catalogat drept iepure al PSD. Sunt conștient că orice vot dat altor candidați înseamnă un vot care ne îndepărtează de schimbarea pe care ne-o dorim cu toții.” a declarat Dragoș Alexandru.

Acesta a argumentat și de ce a fost dat afară din USR, devoalând faptul că ,,democrația” în acel partid există doar în sloganuri, iar pentru a vorbi despre dictatura din organizația județeană ar avea nevoie de cel puțin o conferință separată.

Marius Călin va sprijini Echipa PNL în proiectele destinate tinerilor

Marius Călin, reprezentant foarte activ al societății civile, cel care a pledat mereu pentru proiecte adresate tinerilor din Pitești, în special pentru realizarea de piste pentru bicicliști, a decis să renunțe la candidatura în calitate de independent și să susțină Echipa PNL și implicit pe Sorin Apostoliceanu. Marius Călin a declarat că nu a dorit ca un vot pentru el să însemne, în fapt, o șansă ca administrația PSD să rămână în continuare la butoane. Acesta a adăugat că va rămâne independent în continuare, iar candidatul Sorin Apostoliceanu i-a garantat faptul că atunci când vor fi stabilite noi rute pentru bicicliști, va fi primul consultat și cooptat în echipa de lucru.

,,Avem o șansă foarte mare de a moderniza Piteștiul în următorii patru ani. Vrem piste pentru biciclete și trotinete, vrem trotuare pentru pietoni, pentru că viața de pieton în Pitești este cruntă, vrem transport în comun civilizat, pentru că și acum, în trafic, sunt 16 autobuze care nu pot fi catalogate decât… rable. Îmi pun la dispoziție toată expertiza mea pentru că îmi pasă de orașul în care trăiesc.” a declarat Marius Călin.

Răzvan Șerbănoiu – cel care a adus societatea civilă în PNL și Consiliul Local Pitești

Răzvan Șerbănoiu este primul reprezentant al societății civile care s-a alăturat Echipei PNL la Primăria Pitești și lui Sorin Apostoliceanu. Acesta candidează pe lista PNL pentru Consiliul Local și își propune să fie interfața dintre cetățean și administrația locală, dar și să facă din oraș un loc viu, cu evenimente care să pună Piteștiul pe harta orașelor care contează. Șerbănoiu a făcut un apel către cei care își doresc schimbarea să îl voteze pe Sorin Apostoliceanu pentru că, în caz contrar, încă patru ani cu PSD vor fi o certitudine.

,,Am văzut că ni se spune din partea dreaptă că aproape 20.000 de piteșteni au votat USR la europarlamentare. Așa e, și eu am votat cu USR la europarlamentare, dar când este vorba despre Pitești lucrurile sunt mult mai complexe, ai nevoie și de o echipă. Mulți dintre noi candidăm astăzi în altă parte și asta nu este deloc întâmplător. Nu mai vorbim de o singură baricadă a politicii, pentru că suntem mai mulți pe aceeași baricadă, dar uniți de aceleași interese. Sunt convins că vom face echipă cu USR la Consiliu Local, dar piteștenii trebuie înțeleagă că dacă PSD va avea funcția de primar, atunci vom ajunge sigur la un blocaj, iar  Piteștiul nu va reuși să dea înainte. De aceea e nevoie să ne unim în jurul singurului candidat cu șanse să bată PSD, iar acela este Sorin Apostoliceanu.” a declarat Răzvan Șerbănoiu.

Comandat de: PNL FILIALA ARGEȘ; Executat de SC Euro Media Trend SRL; MFC: 21200012

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here