Sătul de compromisuri atunci când vine vorba despre siguranța casei și familiei tale? Toamna aceasta este momentul să preiei controlul și să-ți dotezi locuința cu un cos de fum ceramic sau din inox, alternative premium la vechile hornuri depășite tehnic. Acestea îți vor garanta satisfacția funcționării la cele mai înalte standarde de performanță și siguranță. Lasă-te pe mâna meșterilor iscusiți de la PEFOC care, datorită experienței vaste de peste 20 ani în domeniul termic alternativ din România, îți pun la dispoziție o gamă completă de soluții adaptate perfect cerințelor și celor mai pretențioși dintre clienți, dar la prețuri gândite cu atenție, posibilităților financiare ale fiecăruia în parte.
Indiferent dacă ai nevoie de un horn sau coș de fum pentru centrală sau termosemineu, suntem conștienți de importanța alegerii unor soluții care să reziste în timp, de aceea îți oferim și consultanță de specialitate gratuită. Specialiștii PEFOC te vor sfătui cu privire la materialele care vor funcționa cel mai bine pentru tine și locuința ta, însoțindu-te cu manoperă și sfaturi pe întreaga perioadă a procesului de construcție, pentru ca tu să fii pe deplin satisfăcut de coșul de fum achiziționat.
Dacă te întrebi care este cea mai bună alegere în ceea ce privește materialele din care trebuie să fie construite coșurile de fum, răspunsul oricărui specialist calificat se va opri la coșurile de fum șamotate, învelite în izolație bazaltică cu hoarne din beton. De ce? Datorită duratei lungi de viață și a rezistenței sporite la uzura specifică. În plus, oferta conține și o gamă variată în funcție de materialul folosit: ceramică, șamotă, cărămidă sau inox.
Dat fiind faptul că lemnul, combustibilul care generează arderea, emană o cantitate mare de fum, PEFOC îți recomandă pentru orice tip de semineu sau centrală pe lemne, coșuri de fum care să respecte anumite standarde de calitate. În acest sens, mai jos v-am pregătit o serie de criterii și recomandări importante pentru alegerea corectă a coșurilor de fum, de exterior sau de interior:
De aceea, pentru evitarea oricăror probleme, îți recomandăm coșurile de fum compuse din șamotă învelită în izolație de vată bazaltică și blocuri din beton sau cărămidă. Motivul este concludent, aceste coșuri de fum garantând siguranță, o durată lungă de viață și o rezistență sporită la temperaturi înalte – exact caracteristicile de care aveți nevoie pentru a vă ține casa în siguranță și familia departe de pericole!
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp