prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

O cratiță uitată pe aragaz a paralizat traficul din Pitești!

O cratiță uitată pe aragaz a pus, din nou, pompierii piteșteni pe drumuri degeaba și au blocat traficul în zona benzinăriei Celly de pe bulevardul Frații Golești! În urmă cu puțin timp, militarii au fost sesizați că din interiorul unui apartament iese un fum gros, iar la fața locului s-au deplasat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și o autospecială pentru salvare de la înălțime.

Ajunși la fața locului, pompierii au descoperit că o persoană a uitat mâncarea pe aragaz, acesta fiind și motivul fumului. De asemenea, din cauza desfășurării de forțe, circulația rutieră a fost dată peste cap preț de câteva minute.

„Sesizare fumegație într-o garsonieră din municipiul Pitești, cartierul Frații Golești. Intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și o autospecială pentru salvare de la înălțime. În urma recunoașterii, a fost identificată în locuință o cratiță uitată pe aparatul de gătit. Nu sunt probleme deosebite” potrivit ISU Argeș.

Sursa foto: Info Trafic Pitesti

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs