ULTIMĂ
ORĂ

O să avem alegeri anticipate? Nicușor Dan a dat răspunsul!

O să avem alegeri anticipate? Nicușor Dan a dat răspunsul!

Președintele României, Nicușor Dan, se află sâmbătă, 19 septembrie, în județul Bistrița-Năsăud, într-o zi cu o miză politică importantă. Șeful statului urmează să semneze aici decretul prin care Siegfried Mureșan este desemnat oficial pentru funcția de prim-ministru. Documentul va fi publicat luni în Monitorul Oficial.

CITEȘTE ȘI: VEȘTI BUNE pentru șoferii din Pitești! Când se redeschide circulația pe Podul peste Râul Doamnei! Primarul Gentea ANUNȚĂ!

În cadrul vizitei, președintele a transmis însă și un mesaj despre România de astăzi, cerând oamenilor să privească lucrurile cu mai mult echilibru și să nu ignore progresele făcute în ultimii ani.

„Să ne bucurăm când avem succes și să ne uităm la noi cu echilibru”, a spus Nicușor Dan, la evenimentul organizat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița.

Președintele a recunoscut că România are probleme, de la corupție și grupuri de interese până la întârzieri în digitalizare și dezvoltare. În același timp, Nicușor Dan a subliniat că există și proiecte care au fost realizate cu succes.

„Pentru că pare că dacă citim presa, dacă ne uităm la televizor, pare că suntem în preajma apocalipsei. Nu suntem deloc așa”, a afirmat șeful statului.

El a dat drept exemplu proiectele finanțate cu bani europeni, în care autoritățile au reușit să respecte termenele și să ducă lucrările la final.

„Am avut niște oameni care au avut un termen limită, au avut niște bani europeni și s-au încadrat în termenul limită. Ăsta e un succes. Și sunt multe altele”, a spus Nicușor Dan.

Președintele a relatat și o discuție avută în Ucraina, unde, potrivit declarației sale, președintele Serbiei i-ar fi spus că este impresionat de transformările prin care a trecut România în ultimele două decenii.

„Toate realizările astea noi ca societate le-am făcut împreună. Oamenii de aici au muncit, au făcut, cum s-a întâmplat acum, studiu de fezabilitate, proceduri de achiziții și de aici speranța”, a mai spus Nicușor Dan.

Programul prezidențial a început la Piatra Fântânele, unde Nicușor Dan a participat, de la ora 9:30, la Via Transilvanica Business Fest. Ulterior, șeful statului s-a deplasat la Bistrița, pentru evenimentul organizat cu ocazia lucrărilor de extindere, modernizare și digitalizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență.

În discursul său, președintele a subliniat importanța unei infrastructuri medicale moderne pentru comunitate, explicând că un spital bine dotat poate atrage medici și poate reduce timpul de așteptare pentru pacienți.

Vizita de la Bistrița are loc într-un moment esențial pentru scena politică. Nicușor Dan a anunțat încă de vineri că va semna în această zi decretul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier.

„O să-l semnez mâine, la Bistrița, și o să fie publicat în Monitorul Oficial luni”, a declarat președintele.

Nicușor Dan a recunoscut că misiunea lui Mureșan nu va fi una ușoară, în condițiile în care, în urma consultărilor de la Cotroceni, nu s-a conturat până acum o majoritate parlamentară suficientă pentru învestirea unui nou Guvern.

„Eu îmi doresc să reușească. E dificil, dar îmi doresc să reușească”, a spus șeful statului.

După publicarea decretului în Monitorul Oficial, premierul desemnat va avea la dispoziție termenul constituțional pentru a forma echipa guvernamentală și pentru a prezenta Parlamentului programul de guvernare și lista miniștrilor.

Întrebat dacă un eventual eșec al procedurii ar putea duce la alegeri anticipate, Nicușor Dan a evitat să intre în această etapă a scenariului și a răspuns: „Haideți să ne uităm la prima etapă și după aceea să vedem”.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.