
Oficial! Se construiește un nou spital în Pitești! Ce specializări va avea și unde va fi construit?
Un nou spital de recuperare privat va fi construit în Pitești, în apropiere de Send 92, potrivit unui proiect a fost adoptat în ultima ședință a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism. Cunoscuta clinică mdicală Natisan a solicitat avizul pentru proiectul „Schimbare zonă funcțională și reglementare urbanistică în vederea construirii spital de recuperare medicală”, după obținerea cerificatului de urbanism în luna martie a acestui an.
CITEȘTE ȘI: ALERTĂ! Se oprește curentul masiv în Pitești! Zeci de străzi-în beznă timp de 4 zile! Lista completă!
Proiectul de investiții propus vizează reglementarea unui teritoriu cu suprafața totală de 8.577 mp, în vederea dezvoltării unor funcțiuni de interes public, integrate în zona funcțională IS – instituții și servicii. Conform propunerii, terenul este împărțit în două subzone cu roluri complementare:
ISm – instituții și servicii medicale,
ISa – instituții și servicii administrative și funcțiuni conexe activităților medicale.
1. Subzona ISm – Instituții și servicii medicale
Subzona ISm include terenurile cu numerele cadastrale 102771 și 80277, având o suprafață totală de 5.253 mp. Acestea sunt destinate realizării unor facilități medicale moderne, iar reglementările urbanistice prevăd următoarele retrageri față de limite:
Față de aliniamentul străzii Depozitelor:
minimum 12,35 m în zona de Nord-Est,
minimum 41,17 m în zona de Sud-Est;
Față de terenul cu nr. cad. 87701: minimum 6,00 m;
Față de terenul cu nr. cad. 102772: minimum 3,00 m;
Față de limita posterioară: minimum 6,00 m.
P.O.T.: 20%,
C.U.T.: 1,00 ADC/mp,
Regim de înălțime maxim: S + P + 4E, cu o înălțime totală de maximum 20 m.
Pentru buna funcționare a complexului medical, se prevede amenajarea a minimum 32 de locuri de parcare, repartizate astfel încât să nu afecteze circulația internă și să respecte cerințele de accesibilitate. Procentul minim de spații verzi va fi de 25% din suprafață, contribuind la îmbunătățirea microclimatului și la crearea unor zone de relaxare pentru pacienți și vizitatori.
2. Subzona ISa – Instituții și servicii administrative
Terenul aferent subzonei ISa, având numărul cadastral 102772, dispune de o suprafață de 3.324 mp. Acesta va găzdui funcțiuni administrative și servicii complementare activităților medicale, iar reglementările urbanistice sunt adaptate acestor obiective.
Față de aliniamentul cu str. Depozitelor: minimum 41,73 m;
Față de limita de Sud-Est: minimum 5,00 m;
Față de limita de Nord-Est: distanță egală cu H/2, dar nu mai puțin de 4,00 m;
Față de limita de Sud-Vest: minimum 6,00 m;
Față de terenul cu nr. cad. 102771 (același beneficiar): minimum 3,00 m.
Accesul rutier și pietonal pentru această subzonă se va realiza tot din strada Depozitelor, din zona de Nord-Est, proiectul incluzând două accesuri distincte pentru fluidizarea circulației. Pe întregul perimetru vor fi amenajate aliniamente de vegetație, contribuind la crearea unei imagini urbane coerente și la delimitarea funcțională a zonelor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
