Prețul energiei termice va fi majorat începând din luna octombrie potrivit unui proiect adoptat în ședința ordinară din această lună a Consiliului Local. În urma măririi tarifelor pentru energia electrică și gaze, Termo Calor Confort a cerut administrației locale majorarea prețului de la 339 lei/Gcal la 433 lei/Gcal. Noul tarif ar urma să intre în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2022, se mai arată în hotărâre.
„Se aprobă prețul local de 433,79 lei/Gcal pentru energia termică facturată populației din municipiul Pitești, la care se adaugă TVA, stabilită conform legislației în vigoare (n.r. 5% în sezonul rece și 19% pentru restul anului). Se aprobă subvenționarea din bugetul local al municipiului Pitești a diferenței dintre prețul de poducere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice livrate populației și prețul local al energiei termice facturate populației” se arată în proiectul de adoptat.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp