
La PSD Argeș lucrurile nu sunt nici pe departe așa după cum lasă să se înțeleagă actuala conducere interimară, asigurată de senatorul Șerban Valeca și primarul din Mioveni, Ion Georgescu. Deja situația le cam scapă de sub control, mai ales că președintele Valeca a recunoscut că fiind de profesie inginer nuclearist, pentru el lucrurile trebuie să fie foarte clare pentru a le înțelege. Așa se face că, la ora actuală, există multe lucruri pe care Șerban Valeca nu le stăpânește, inclusiv situația financiară a partidului.
Problemele îl depășesc pe actualul președinte interimar
Odată pus în fruntea organizației PSD Argeș, Șerban Valeca s-a trezit în mijlocul unor probleme vizavi de care încearcă din răsputeri să facă față. La acest moment este preocupat de alegerea unui vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, o chestiune lăsată în aer de mai bine de un an dar pe care Valeca nu o stăpânește atâta vreme cât, săptămâna trecută, nu a putut da nici măcar un nume din rândul consilierilor pesediști care să ocupe această funcție. În al doilea rând, președintele interimar al PSD Argeș a arătat că este depășit de situație în cazul în care vor fi suspendați din funcții toți primarii pesediști implicați în dosarul lui Mircea Drăghici. Mai exact, la acest moment nu are înlocuitori pentru ei. Mai mult decât atât, în pofida faptului că Șerban Valeca a declarat că, foarte curând, la nivelul partidului se va începe o curățenie în rândul membrilor, fiind excluși din organizația politică toți cei care au primit condamnări în dosarele penale pe care le au, senatorul de Argeș a amuțit când a fost întrebat cu câți membri va mai rămâne PSD Argeș în acest context. Mai ales că, actualmente, filiala argeșeană se laudă cu 18.000 sau 19.000 de membri, așa după cum a precizat chiar Șerban Valeca, dând încă odată dovadă de nesiguranță.
Valeca nu știe dacă mai vrea șefia PSD Argeș
Pe lângă toate acestea, o altă mare problemă îl frământă pe actualul președinte interimar al PSD Argeș! Este vorba despre situația financiară a partidului care nu este, de fel, pe plus. Valeca a moștenit și o datorie mare a partidului înregistrată încă din campania electorală de anul trecut. Organizația județeană a încheiat contracte pe bandă rulantă, deoarece trebuia să îi facă imagine prezidențiabilului Victor Ponta, însă nu și-a onorat și plățile. Din acest motiv, abia de s-au strâns câțiva bănuți pentru a zugrăvi, anul acesta, camera de ședințe a sediului de partid. Însă nu poate fi vorba despre strângerea vreunei sume de bani pentru achiziționarea curții respectivei clădiri care, așa cum am mai spus într-un număr trecut al ziarului nostru, a fost revendicată de proprietari. Și toate se datorează, nici mai mult nici mai puțin, dezechilibrului creat de căderea celui mai puternic om pe care l-a avut PSD Argeș vreodată și anume Constantin Nicolescu. Aflat într-o astfel de situație, Șerban Valeca nu mai știe sigur dacă va candida pentru postul de președinte al filialei argeșene a PSD, alegeri programate să aibă loc în luna martie. În această privință nu a putut oferi un răspuns clar, declarând că atunci când va lua o decizie în acest sens, o va anunța public.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
